Lupii fara concurenta

Ingrijirea corpului si a spiritului presupune o activitate severa. Din ce am vazut pina acum, prin ingrijire oamenii inteleg fie o dulce inactivitate care ma trimite cu gindul spre moleseala, fie un soi de reconditionare semiactiva, activitate plasata undeva intre un tratament cosmetic si un sport de perfomanta. Neintelegind ce sa faca, oamenii deformeaza cursul curentilor spirituali si se lipsesc, de buna voie, de singurul element menit sa le stirneasca avintul spiritual. Din fericire insa, in intreaga lume vie exista, ca o compensatie, o trasatura puternica numita instinct de lupta. Trasatura care se trezeste in fiecare fiinta si o ajuta sa rezoneze cu universul spiritual. De la cea mai mica bacterie, pina la uriasii elefanti, vietatile manifesta capacitatea si dorinta de a lupta pentru a obtine ceea ce isi doresc. Cine nu lupta este sortit pieirii. Omul nu face nici el exceptie de la aceasta regula. Conceptele sociale care ii cer individului sa renunte la datoria sa fundamentala, aceea de a fi luptator, sint daunatoare atit omului ci si umanitatii, in general. Lupta inseamna selectie, iar selectia exclude degenerarea. Filozofind, nu ca nu as fi facut-o pina acum, sa ne imaginam ca am fi cu totii o haita de lupi!

Fiind atit de multi, e de la sine inteles ca n-am prea avea ce minca. Ca sa ne hranim, am fi nevoiti sa ne organizam, sa ne impartim teritoriile, sa ne “protejam hrana” prin cumpatare si, de ce nu, sa ne aparam cu dintii drepturile pe care le-am obtinut in cadrul speciei. Lupii de cimpie, obisnuiti sa se hraneasca vinind iepuri, nu ar permite lupilor de la deal, care vineaza caprioare, sa-si extinda aria de vinatoare. In caz ca “muntenii” ar insista totusi, intre ei s-ar da o lupta pe viata si pe moarte. Sa zicem ca ar cistiga lupii de la deal, pentru ca sint mai puternici. Atunci, in mod necesar, lupii de cimpie ar fi nevoiti sa migreze la deal si multi dintre ei, mai ales cei neantrenati, nu ar reusi sa vineze si ar muri de foame. Cei care s-ar adapta, cind ar deveni pe deplin constienti de puterea lor, s-ar napusti asupra lupilor de la ses. Si i-ar invinge, pentru ca acestia, intre timp, ar fi deja molesiti din cauza abundentei hranei si a usurintei de a o captura.  

Daca revenim la scara umana a fenomenului, multi sint cei care nu vor accepta  ca o constringere, precum saracia, de exemplu, poate fi la fel de necesara speciei ca si aerul.

Bunastarea generala, atit de mult mediatizata cindva, nu provoaca decit un soi de moleseala spirituala, care te impiedica sa fii cu adevarat viu. Cind ai de toate, cind „cineva” se ocupa de toate nevoile tale fundamentale, ce nevoie mai ai sa lupti?

Pentru ce? Pentru un mic surplus, si acela indoielnic? Nu e mai comod sa te declari „civilizat” si sa beneficiezi, fara jena, de avantajele cucerite de stramosii tai? Ba da, sigur ca da. Dar, in acest caz, daca intr-o zi vin „lupii de la deal” si te iau la goana din propria ta casa, nu ai de ce sa te miri. E logic sa fie asa. E in firea lucrurilor. Cei puternici dicteaza si isi aleg ce este mai bun. Daca, pentru ca ai avut stramosi de marca, ti se pare normal sa le mostenesti averea si privilegiile, de ce nu te-ai obosit sa inveti sa fii ca ei, un bun luptator? De lene. Asta este singurul raspuns cinstit. Comoditatea poate fi un banal defect, remediabil, ca toate defectele, daca este vorba despre o persoana oarecare. La nivel de societate, este insa o adevarata catastrofa. „Unde esti tu Tepes doamne...” se intreba poetul, acum mai bine de un secol. Instinctul de lupta al omului obisnuit pare sa fi disparut. Dar nu poate sa fie asa. Legile divine spun ca precis nu este asa. Fiecare dintre indivizii unei societati are acest instinct si, cu putina indrazneala, l-ar putea chiar folosi. Singura piedica este, culmea!, o morala prost inteleasa. „Cei care lupta isi oprima semenii”, spun cei care nu se avinta considerind ca sint „nobili si educati”. Totusi, trecind peste faptul ca cei care nu lupta pierd precis, „pacifistii” ar trebui sa inteleaga, cit nu este prea tirziu, ca luptind le fac un bine chiar celor pe care ii infring. Ii obliga sa evolueze sau sa dispara. Si acest proces este nu numai corect, dar si benefic intregii specii umane. Astfel, chiar si lupii fara concurenta s-ar transforma in catelusi si s-ar hrani cu...mincarica de varza acra.