De fapt, preluat de la Corvin care a preluat de la Chinezu'. Pana la urma ce importanta are cine de la cine a preluat? Importanta este tema si cauza. Si eu pot spune ca am doi copii. Fiind aceeasi generatie cu Chinezu si Corvin, recunosc ca am rasfatat'o pe cea mare din aceleasi considerente bine punctate de Corvin. La fel fac si cu juniorul, chiar daca mie mi se pare ca e un rasfat "mai cu cap". Una peste alta, cu fiica'mea am mers pe recompensa. A tinut pana la un moment dat, dupa care nu a mai mers pe nimic. Mi-a explicat foarte autoritar (credea ea) ca nu-i place sa citeasca. Si se tavalea ca un magar cand o punem sa citeasca doua pagini pe care, bineinteles, trebuia sa mi le povesteasca. Cel mic insa, este foarte interesat de tot "ce caie, mami"? Are cartile lui pe care trebuie sa i le citesc din scoarta'n scoarta ca sa fie multumit. Vrea sa stie ce scrie, indiferent unde scrie. Pe stalpi, pe strada, pe usi...In fine, sper sa fie semn bun.
Imi aduc aminte ca la 7 ani am citit "Capitanul Apostolescu si identificarea". Ma pedepsise tata si, pentru ca nu existau PC-uri, jocuri si alte nebuneli, si pentru ca parintii mei mancau cartile la micul dejun si la cina, m-am gandit sa le fac concurenta ;) M-a marcat romanul ala pentru ca fost primul de "oameni mari", pentru ca l-am inteles si mi-a placut. Si cum eram pedepsita cam des, m-am imprietenit cu cartile. Se intampla chiar sa se consume pedeapsa, iar eu sa nu ies afara pentru ca mai aveam de terminat nu stiu ce carte.
Ca sa nu deviez de la subiect, revenind la progenituri, pana la urma cred ca cea mai buna cale este recompensa, dar depinde si cat reusesti sa-l responsabilizezi pe copil si, categoric, depinde si de dorinta lui de a cerceta si de a intelege lumea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu