Pantofii veseliei

Citeva postari, citite recent, pe alte citeva site-uri si bloguri, mi-au certificat ca secretul succesului personal este sa fii sincer cu tine insuti si sa continui sa vrei mai mult. In plus, postarile lecturate mi-au dat liber la filozofie:)  Pentru a atinge succesul, nu este suficient sa fii fericit, ba chiar dimpotriva. Dorinta ta trebuie sa creasca, pentru ca pina la urma ea se va transforma in pasiune. Iar pasiunea inseamna putere. Se spune cu tilc ca atunci cind intr-adevar vrei mai mult, capeti ce-ti doresti. Oamenii care nu obtin mai mult, nu-si dau voie sa aiba ceva nou, ceva mai bun. Probabil ca, in sinea lor, considera ca nu merita. Durerea pe care le-o provoaca realitatea, faptul concret ca nu au ce-si doresc, este pentru ei cea mai mare piedica. Solutia unei astfel de dileme este una singura. Daca vrei mai mult trebuie sa consideri ca meriti mai mult si sa nu-ti dai voie sa fi nefericit cu ce ceea ce ai deja. Trebuie sa fim capabili sa gasim veselia, dragostea, increderea si pacea interioara oricit de amariti am fi.

Acum sa ne imaginam ca veselia este perechea de pantofi cu care iesi din casa. Cind vrei sa mergi la serviciu sau la plimbare, cind evadezi intr-o excursie la munte sau mergi pina la buticul din colt, nici nu-ti trece prin cap sa pleci fara pantofi, nu?
 Sau, daca, Doamne fereste, nu  ai nici o pereche de pantofi in casa, mergi descult, dar numai pe distante mici, pe poteci batatorite, nu pleci sa explorezi tinuturile polare sau jungla Amazoniana! La fel este si cu veselia. Cind sufletul ti-e mihnit de faptul ca aproape ai imbatrinit si constati ca nu ai realizat nimic in viata, nici nu ai puterea sa mai schimbi ceva. Nu ai elanul necesar. Nu esti convingator nici in fata familiei care se presupune ca te iubeste, daramite in fata unui patron sau in fata unui profesor. Oamenii citesc tristetea din privirea ta si o interpreteaza ca fiind semnul ratarii. In schimb, veselia da incredere. Cind vedem un om vesel, chiar daca este sarac sau bolnav, ne simtim bine in preajma lui. Dar avem tendinta sa-i ocolim pe cei tristi.. Ei ne inspira mai mult teama si nervozitate, decit mila, de parca suferintele lor ar fi contagioase si, minati de un instinct sanatos, ii evitam. Magnetismul lor ne impinge sa procedam astfel. E simpla autoaparare. Prin urmare, starea pozitiva, veselia, este cea mai buna cale de a inspira incredere si de a deschide inima unui om care nu te cunoaste.  Fiecare om se afla, intr-un fel, deasupra altora care sint chiar mai amariti decit el, fiind tavan fata de cei mai slabi si podea fata de cei mai puternici...spunea cineva lucrul asta, dar nu stiu cine. Nimeni nu este, prin urmare, indreptatit sa sufere din cauza ierarhiilor perofesionale, din cauza faptului ca trebuie sa se supuna in fata altui om, care, poate, nici macar nu este mai bun. Ce mai conteaza o treapta in plus? Adevarul este ca suferinta ne-o provocam singuri. Uitam cu nonsalanta ca avem un acoperis deasupra capului, ca avem, cit de cit, ce minca, ca putem citi pentru ca vedem,  ca putem respira pentru ca ne functioneaza plaminii, ca ne putem misca pentru ca avem picioare, si, slava Domnului, ca putem vorbi, pentru ca nu sintem singuri pe lume. Toate acestea sint reale si intemeiate motive de bucurie. Si lista este deschisa. Nu este destul? Nu. Foarte bine, nu-i nimic rau in faptul ca vrei mai mult. Dar nu fi trist! Bucura-te de lumina soarelui sau de picaturile de ploaie, aducatoare de liniste, de ochii cercetatori ai unui copil, ajuta un batrin sa treaca strada si fii fericit ca existi si ca esti om. Nu este putin lucru. Cu greu ai ajuns aici si, cu un mic efort, vei merge chiar mai departe.  E dreptul tau si nimic nu ti-l anuleaza. Regreta, iarta, uita, fii fericit si toata lumea va fi la dispozitia ta. Avind pantofii in picioare, nu-ti ramine decit sa pleci la drum, incotro te trage inima. Si vei vedea ca veselia iti deschide toate usile. Inclusiv pe cea a fericirii.