Nb droghi...

Din ciclul: Cine sint?
Simt uneori ca lumea e atat de grea, incat, ma copleseste cu apasarea ei. As vrea sa gasesc ceva de care sa ma agat pentru a ma indrepta, dar nu exista nimic care sa ma ajute. Tacerile-mi sunt ca o razbunare. Vara asta parca ma poarta in alte
lumi. Am impresia ca in jurul meu e o ceata ce ma impiedica sa inaintez si imi scrutez privirea. Totul mi se pare fad si fara rost. Ca un om ce si-a pierdut vederea imi amintesc prin ceata cum arata soarele, ce culoare are cerul, cum e iarba si vantul. Am uitat cum sunt, ce ma defineste. Simt totul fara sa vad. Mi-e sufletul greu de neincrederea adunata de atata timp. Am obosit. Imi chem gandurile cu greu, caci in mine e un gol mare, mare de tot, cat o viata. Nu pot sa fug de nimic fiindca urasc lasitatea, nu pot sa vorbesc cu nimeni,
fiindca n-am incredere. M-am saturat de uniformitate, de monotonie, de
perfidie si nepasare ! Vreau sa traiesc cu adevarat !
Constat ca uneori confundam Lasitatea cu Frica .. sau Nehotararea cu Irealizabilul !! Bine infiripata este in schimb ideea ca sentimentele ne napadesc ori de cate ori ne atingem sufletul cu mintea ... Analiza gandurilor unui om ! Concluzie: dintre potecile vietii o alegem mereu pe cea care nu ne duce spre prapastii , nu ne duce spre dependente sentimentale , nu ne poarta in nestiinta .. si mai mult decat atat alegem poteca pavata cu lucruri care ne dor ! E conditia umana .. suferim in lant alegand aceleasi drumuri uimiti , raniti , goliti de evenimentele cenusii !E greu .. este aproape imposibil sa gandim pozititv pe o astfel de poteca ! Si totusi .. sufletul urla ... sufletul cere, sufletul simte ! Pacat ca nu avem trupurile adecvate ! Despartirile au ceva din melancolia asfintitului, o blanda stralucire care ascunde in ea avertismentul intunericului... intuneric ce vine sa completeze scara valorica spre o noua raza de lumina …