In primavara acestui an, presa locala lansa un strigat de ajutor. Pentru viata unui copil. Din pacate, febra alegerilor a eclipsat nevoile micutului Andrei Stefan Tudorache, pentru ca despre el este vorba. Imi asum riscul unor noi dusmani, sau reinvierea celor vechi, afirmind ca pe linga sustinerea financiara a campaniei, cei puternic financiar si-ar fii putut indrepta atentia si catre o viata pe care, cu siguranta, nu o viseaza pentru familiile lor. Recunosc ca sunt indignata de nepasarea celor din jur, de faptul ca o campanie electorala a fost sustinuta cu zeci de mii de euro, iar pentru Andrei nu am fost in stare sa facem nimic in conditiile in care suma de care tine insanatosirea copilului este mai mult decit modesta comparativ cu costurile campaniei. Revenind la subiect, la doar trei ani, dintr-o grava eroare medicala, Andrei sufera de tetrapareza spastica. Adica, paralizie cerebrala. Personal imi este greu sa pronunt diagnosticul, si imi este la fel de greu sa accept ca cei cu situatie financiara buna nu se gindesc la viata unui copil. Pina acum doar oameni simpli au sarit in ajutorul familiei Tudorache. De asemenea oameni modesti, cu suflet mare si curat. Dar sa ma intorc la Andrei. Conform raportului de evaluare complexa, micutul se incadreaza in gradul de handicap I- cu insotitor. Cu toate acestea, exista sansa ca Andrei sa-si poata recapata copilaria frinta. Speranta consta intr-o serie de tratamente efectuate la o clinica de recuperare din Ucraina. Cu un ajutor modest din partea cunoscutilor, cu citiva banuti adunati in contul deschis si cu o mare parte din bani imprumutati, Andru a efectuat deja prima serie de tratament, din ciclul celor trei, la clinica amintita. Si ca sa vedem ca Dumnezeu il iubeste, si il vrea printre noi, Andrei, impreuna cu parintii, s-a intors in tara cu aeronava care a ratat aterizarea, iesind de pe pista. Din fericire, cu toate ca avionul a fost avariat, cele 66 de persoane aflate la bord, printre care si buftenii nostri, au fost evacuate imediat si nimeni nu a patit nimic. Nu dezvolt pentru ca la vremea respectiva, 23 aprilie, citeva zile, asta a fost subiectul cu care toate posturile de televiziune si-au deschis stirile, iar in presa scrisa a fost subiect de prima pagina. La o zi dupa sosirea in tara, am stat de vorba cu parintii copilului care, mult mai increzatori in sansele lor, ne-au explicat in ce consta tratamentul lui Andru. Impresionati de caldura cu care au fost primiti, si tratati, in Ucraina, dar in primul rind de progresele inregistrate de Andrei, pe 13 august, adica luna asta, sint programati la a doua serie de tratament. Intre “vizitele” de la clinica, copilul a urmat, si urmeaza, in tara alt tratament de recuperarare completat de cel medicamentos. Costisitor pentru posibilitatile tinerilor parinti care ar face orice pentru copilul lor. Daca ar fii avut ce vinde, probabil ca o faceau. Le-ar trebui si o casa a lor. Pentru ca locuiesc sapte suflete in trei camere. Dar nu au “incaput” pe lista ANL-urilor. Poate au mai mult noroc de data asta. Poate merge vreun abilitat sa vada unde si cum locuiesc avind si copilul bolnav. Cu toate acestea, parintii au multumit tuturor celor care din putinul lor i-au ajutat, si ii ajuta, sa redea lui Andrei copilaria pierduta. “Fiecare pas spre recuperarea copilului este foarte important si ne ajuta faptul ca Andru este un copil puternic”. Dar pentru asta, au nevoie de ajutorul nostru. Parintilor nu le place sa ceara, si nu au facut-o. La vremea respectiva am facut-o eu impreuna cu colegii mei. Acum o fac doar eu. De ce? Dezinteresat. Poate pentru ca si eu sint mama, poate pentru ca in urma unor intimplari mi-am dat seama ca nimic nu-i mai important decit viata si sanatatea…poate din mai multe considerente, dar in primul rind pentru ca sint om. Nu pot spune ca nu s-a incercat nimic. Tot in aprilie, la primarie, mai multi elevi, indrumati si ajutati de cadrele didactice si parinti, au organizat o expozitie cu vinzare. Chiar daca actiunea a fost ireprosabila, din punct de vedere financiar nu a fost un succes.
Cum speranta moare ultima, si cum am convingerea ca noi, oamenii, putem face minuni, as vrea sa cred ca nu raminem la fel de indiferenti in fata vietii rugindu-va, indemnindu-va, sa cititi durerea din surisul copilului. Sper sa ne reamintim ce inseamna bunatatea si poate in felul acesta redam sperante ucise. Sa ne aducem aminte ca am mai ajutat si alti copii, care acum sint sanatosi si se bucura de copilaria lor. In concluzie, putem!
RO64 RZBR 0000 0600 0530 0291 – cont in lei
RO30 RZBR 0000 0600 1013 6644 – cont in euro
Raiffeisen Bank – Agentia Buftea – Sint conturile in care puteti depune orice suma, contribuind astfel la insanatosirea copilului. Sau puteti lua legatura cu parintii copilului la nr. 0724.514.658.
Sint convinsa ca si TU, cititorule, vrei sa il vezi pe Andrei jucindu-se in parc, alaturindu-te lui. Si la fel de convinsa sint de sentimentul de implinire, stiind ca si TU ai avut o contributie la …viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu