Universul este plin de lucruri magice care asteapta cu rabdare ca noi sa le intelegem. Unul dintre ele este, desigur, si sufletul barbatului. Adesea hulit ca ar fi rece si insensibil, sufletul masculului -om se ascunde timid sub valul de reprosuri al "sensibilelor" femei, care se grabesc sa puna etichete fara sa inteleaga. Ca sa iasa in lume, el, capul familiei, se imbraca intr-o armura, isi agata o famura si porneste hotarit la drum, singur, fara sa spere ca cineva, intr-o zi, il va scuti, fie si numai pentru citeva ore, de raspunderile pe care le are. E nevoie de mult curaj ca sa fii barbat. Si el, sufletul lui, o stie cel mai bine. Cind reuseste sa obtina respectul si gloria pe care si le-a dorit, se bucura zgomotos si devine cu prea multa usurinta ingimfat si orgolios. Cind nu reuseste, se straduie sa-si ascunda lacrimile si devine ursuz si razbunator. Asa e el, tare ca diamantul. orice i s-ar intimpla nu poate reactiona decit cu...barbatie.
Sa ne imaginam ca...sufletele noastre, ale tuturor, sint pietre pretioase rupte de restul corpului, pe care le putem atinge si prelucra dupa dorinta. Dragostea ar fi atunci ca un schimb de pietre, facut in vazul lumii, in ziua nuntii. "Eu, cutarica, iti dau tie, cutaroi, sufletul meu sub forma de rubin, pe care sper ca-l vei slefui cu maiestrie, si primesc in schimb, spre pastrare si prelucrare, sufletul tau de diamant". Desigur, pietrele pretioase si semipretioase nu difera intre ele numai prin aspect si marime. Ele au duritati mult diferite si, cu cit e vorba de o piatra mai valoroasa, cu atit se dovedeste mai greu de prelucrat. Atunci poate ca ar fi mai evident de ce unii oameni nu se pot multumi cu orice fel de pereche. Pai, cind ai un suflet de diamant, cum o sa-l schimbi tu pe unul de cristal de stinca, chiar daca este atit de frumos si de transparent? Si daca, sa presupunem ca tu, din prea multa modestie, te-ai putea multumi si cu mai putin, pentru ca apreciezi "ambalajul", ce sanse va avea insa partenera care se trezeste cu un suflet de diamant in palma, sa-l prelucreze cum se cuvine, daca ea nu este obisnuita cu pietre atit de dure? Si de ce ar face-o?
Nu cumva singurele casatorii "valabile" sint cele intre suflete "la fel de tari", cu calitati si defecte complementare, capabile sa se "vindece" reciproc de greseli? Ca si pietrele, sufletele de diamant se gasesc greu printre oameni si, tot cautind si negasind o "pereche" potrivita, unele diamante s-ar putea plictisi sa-si astepte perechea potrivita ai ar putea accepta si un biet malahit in loc de diamant. Ei si? Cine-i de vina? Malahitul are si el valoarea lui, daca-l montezi intr-o bijuterie frumoasa. Da, dar diamantul-barbat nu poate fi prelucrat chiar de oricine. Si, daca n-a ales bine, ramine cam...neprelucrat. Suferinta nedesarvirsirii se amplifica la infinit cind diamantul gaseste intr-o alta pereche, femeia-diamant de care are nevoie...In aceasta situatie conteaza enorm sa stii ce vrei....daca nu, te lasi gonit de un amar "trebuie".
4 comentarii:
Exprimi un sentiment de amărăciune, în stilul „bate capra să priceapă iapa”… Amărăciune care poate fi a ta, a altcuiva ori doar închipuită, ca pe o poveste numai bună de pus pe hârtie. Varianta din urmă nu cred, totuşi, că este valabilă. Atâta cât te cunosc, pricep de la tine că nu construieşti un blog pentru a exprima închipuiri ori fantasme. Cred că doreşti să comunici, să dai frâu liber sinelui, să împărtăşeşti bucuriile (atâtea câte sunt, dar cât de plăcute !), tristeţile, împlinirile şi neîmplinirile, şi câte altele… Şi cum ai putea altfel mai bine, decât în scris ? Doar asta îţi este ocupaţia !
Şi, ca să nu depăşesc limitele imaginate de mine, mă opresc aici …
mighe
Un sistem de foarte multe ecuaţii cu cel puţin tot atâtea necunoscute… Ori, o mie de cărări, dintre care doar una (şi nici aceea, poate) te poate scoate din labirint.
Căutând înţelesuri ascunse, am găsit cel puţin două:
- fie cauţi o scuză bărbatului, în speranţa nerostită de a putea ierta şi, de ce nu, a te împaca într-un viitor oarecare;
- fie cauţi o scuză pentru tine, pentru eşecul pe care, iarăşi nerostit, ţi l-ai însuşit.
Desigur, este o interpretare proprie, care poate fi viciată serios de dorinţa egoistă de a mă „auzi” cum înşir nişte vorbe.
Totuşi, părerea mea este alta (este părere şi nu opinie căci, pentru a avea o opinie, trebuie musai, să fiu calificat), adică …
Interesant mi se pare finalul, în care arăţi - de fapt – soluţia: „contează enorm să ştii ce vrei”. Asta s-ar traduce prin alegerea căii (corecte sau nu, se va vedea), pentru că viaţa este una în care nu ştii niciodată dacă ai timp să realizezi tot ce-ţi propui, dar simţi că este necesară o schimbare, o nouă atitudine în urma îndemnului „aşa nu se mai poate !”. Evident că nu ştii ce vrei, dar importante sunt atitudinea şi sentimentul că poţi alege calea corectă pentru a ieşi din impas. De ce spun asta ? Nu ţi s-a întâmplat să gândeşti că deţii soluţia unei probleme şi, după ce ai aplicat-o, să constaţi că ai greşit profund ? Desigur, nimic nu este doar alb sau negru, adevărul este, nu-i aşa, undeva pe la mijloc (dacă nu, chiar la mijloc).
(continuare...mighe)
"Cuvinte prea mari.... Când îţi vad privirea , imi aduc aminte de momentul in care am simţit ca nu mai vreau acasă. Totusi, cu greu, am plecat in umilinta si mocirla in care trăiesc, gonit fiind de un amar "trebuie"!!!! - paragraful este un sms pe care l-am primit. Asta mi-a fost cel mai la indemina mod de a raspunde. DA...exprima amaraciune generata, poate, de mila, de furie, de neputinta. Cel mai important este ca eu m-am impacat cu mine.
Mighe, mie imi plac oamenii hotariti. Cu atit mai mult intr-o relatie. Am obosit sa fiu ingaduitoare, sa aud vaicareli de genul "am plecat in umilinta si mocirla in care trăiesc, gonit fiind de un amar "trebuie"- de ce trebuie? Cine iti impune sa traiesti intr-o mocirla? Parca vrei si cu sufletu'n RAI, parca iti sade bine si umilinta. Nu poti incurca doua, trei sau poate mai multe vieti pentru ca nu esti indeajuns de hotarit, nu? Atunci, ramai acolo unde "trebuie" si poarta-ti crucea pe care ti-ai asumat-o.
Stii, de multe ori m-am intrebat de unde vine "mighe", de la ce?
Trimiteți un comentariu