La multi ani, copilul meu!

In momentul in care am aflat ca sint insarcinata m-au incercat o multitudine de sentimente. Am fost, deopotriva, si cea mai fericita femeie din lume, dar si trista. Indoiala ma "ataca" din toate partile iar nsiguranta ma musca pina la singe. Asta se intimpla acum 23 de ani, iar eu aveam doar 18. Un copil care trebuia sa-si asume responsabilitatea altui copil. Atunci, intreruperile de sarcina nu erau "la liber" si greu gaseai un medic sa-ti faca, pe fuga si in mare taina, un chiuretaj. Care, pina la urma, reusea sau nu!  Drept care, am decis ca trebuie sa-mi asum rolul de mama.  Am mers la servici pina in ultima zi, respectiv 27 februarie cind,  ajunsa acasa de la serviciu, mi-am facut bagajele iar pe 28 dimineata, la ora 7, mi-am luat traista, m-am urcat in autobuz, si am plecat singura sa-mi aduc copilul pe lume. Dar, surpriza...Alexandra-Oana nu a vrut sa iasa decit pe 18 martie, si atunci cu "rugaminti". Sarcina a fost grea, iar nasterea si mai grea. Am nascut dupa 39 de ore de travaliu, intr-o seara de vineri, mai mult moarta decit vie si cu Procuratura la cap. Eram in pericol amindoua. Datorita medicului care era de garda in acea zi, sintem bine amindoua. "Medica" mea..era plecata in vacanta. Dar nu mi-a parut rau. Poate doar dupa banii dati cui nu trebuia. Medicul Lazarescu, cel cu care am nascut, a stat linga mine ore bune dupa ce fatuca mea a scos primul tipat. Trebuia sa ma tina sub observatie sa nu "atipesc" definitiv. Si pentru asta nu am suficiente cuvinte de multumire.

Fiica'mea: Ionescu Alexandra-Oana

Fara falsa modestie, mi-am dedicat viata ei. La 19 ani, si mama si tata,  aveam o jucarie vie. Am uitat sa traiesc pentru mine. Am trait pentru mine, prin ea. Nu pot sa spun ca mi-a fost usor. Doua slujbe, scoala, copil, casa...suficient de mult pentru o mama singura. Dar am avut si satisfactii, oricit de greu mi-a fost. Si, daca ar fi sa dau timpul inapoi, nu as schimba nimic. As lua-o de la capat in aceeasi maniera si fara nici un regret. In ciuda norilor care mi-au umbrit, citeodata, viata, am avut si momente de fericire.  Poate nu fericirea cea mare dar, cu certitudine, feliute consistente de fericire. Ma bucur de orice gest, fie el cit de mic. Si nu mi-am pierdut bucuria de a trai, bucuria de a fi parinte si de a trai viata asa cum e ea, chiar daca m-a incercat greu. Iar acum, odata cu Bubu, bucuria este inzecita.

"Nu exista dragoste, ca cea a mamei,
si nici o legatura mai stransa cu pamantul…
decat legatura pretioasa ce vine de la Dumnezeu,
a unei mame atunci cand da nastere copilului sau.

O dragoste de mama este pentru vesnicie puternica,
si nu se schimba niciodata…
si cand copiii sai au nevoie mai mare de ea
dragostea mamei straluceste.

.........

Cand zilele sale se apropie de sfarsit,
dragostea mamei continua sa traiasca…
de-a lungul multor generatii,
si Dumnezeu le binecuvanteaza pe toate".

Sa-mi traiesti copila! Fii fericita, sanatoasa si cu minte mai multa!