Pierdut bun simt!

Astazi sint suparata, indracosata, inversunata...M-am trezit cu nodul in fata, cu gindul obsedant sa plec din tara javrelor ordinare si cu creierii ametiti rau. Nu, nu am baut daca asta va trece prin minte. Nu au trecut multe zile de la marea campanie a curateniei "let's do it" (ce?) si peste tot este o vraiste de nedescris. Ramin totusi la bunul simt pierdut, dar revin si cu o critica la adresa celor care cred ca totul le apartine si, neaparat, exista o Marita la coada lor sa le stringa mizeria.

“Bunul simt este o colectie de prejudecati dobandite pana la varsta de 18 ani”- zicea Einstein.

Acum, cica Romania va creste prin bun simt si responsabilitate spun clasicii in viata…Antonescu si Basescu. Ha, ha, ha, ce ma pocneste risul cind ii aud. De fapt ce este bunul simt? Cum il mai identificam? “Bunul simt” este o constructie verbala folosita pentru a descrie ceea ce este considerat ca fiind larg acceptat de majoritatea oamenilor.  Insa cum nimic si nimeni nu e perfect… Dupa ce am trecut prin comunism, am ajuns in acest capitalism perfect! Dar acum suntem martorii uneia dintre cele mai crunte crize economico-finaciare. Unde s-a rupt lantul, care este veriga lipsa? Poate sa fie lipsa bunului simt? Cu totii ne-am bucurat de presupusa democratie si de toate lucrurile noi si frumoase pe care ni le-a oferit. Si dintr-o data s-a lasat o tacere asurzitoare si s-a creat panica. Parca cineva a scos boxele din priza atunci cand cheful era in toi. Am vrut libertate…dar nu libertatea asta.  Poate ca in ultimul ceas o sa ne trezim si o sa ne dam seama ca bunul simt ne-ar fi salvat.  Ca bunul simt sta la baza lucrurilor bine facute, chiar daca lacomia si vanitatea ne dau tot timpul tarcoale.  Ar trebui sa ne reactualizam sistemul de valori, sa admitem ca lipsa de bun simt ne-a dominat, si sa schimbam ceva. Avem noroc ca unii dintre noi avem parinti si bunici. Oameni care au trait si inainte de 1989 , oameni care ne-au educat si de la care am putea reinvata, cel putin, regulile elementare ale bunului simt! Pana atunci suntem…ma asta, ba celalalt, injuram si suntem injurati pe la toate colturile, ne mai infigem cate un “cutit” intre coaste, impuscam pisici, aruncam gunoiul pe geam, ne dam buzz-uri disperate pe mess…spionam…si, in final, ne cam dam in cap cum se iveste prima ocazie.

Cu respectul cum ramine?

Omul se cuvine a fi respectat in virtutea faptului ca este om, indiferent de culoarea pielii, a ochilor, de varsta, de statura, de etnie…Respectul se gaseste mai greu in Romania zilelor nostre, incepand de la o conversatie cu o persoana care nu te lasa sa iti termini fraza inceputa  si pana la faptul ca toata lumea critica, indiferent daca cineva a facut un lucru bun sau foarte bun. Tot timpul trebuie sa fie ceva de comentat! Respectul se castiga si asta stie toata lumea.

De ce am ales sa public acest interviu? Nimic mai simplu! La fiecare pas ne lovim de lupi moralisti, de un presedinte care ne cere sa nu-l umilim, in schimb nu rateaza nici un moment in care ne demonstreaza lipsa de respect, de sefi care ne cer, dar nu ofera si lista poate continua.

Victor Ciutacu, un nume care nu are nevoie de prezentari pompoase, un jurnalist pe care il apreciez si cu care nu intimplator  am ales sa vorbesc, mi-a “predat” o lectie de respect impletit cu modestie,  si pentru ca tocmai astazi, pe blogul personal, este un post care face referire la subiectul in discutie: RESPECTUL.

Catalina Bogdan : Cat de important este respectul la romani?

Victor Ciutacu    : Respectul ar trebui sa fie important la romani dar, din nefericire, a devenit o floare rara. Ar trebui sa fie foarte important. Intr-o societate normala, asezata si civilizata se pleaca de la respect. Respectul se refera la tot. Respectul se refera la respectul fata de aproapele tau sau cel cu care te intalnesti, respectul se refera la respectul fata de munca, se refera la  respectul fata de mediul inconjurator si, in general, la orice. Daca nu este respect intr-o tara, aceea nu poate deveni respectabila.

C.B.  : Ce ne invata cei sapte ani de acasa?

V.C.   : Cei sapte ani de acasa ar trebui sa ne invete dar, din pacate, sunt din ce in ce mai rari cei care au acest concept. Ar trebui sa ne invete buna credinta, cinstea, normele de comportament si foarte multe altele, dar, cum spuneam, ar trebui. Nu spun ca nu mai exista oameni care au cei sapte ani de acasa, Slava Domnului, inca mai sunt.

C.B.   : Cum ne castigam respectul?

V.C.    :  Prin comportament, asta este evident. Ai un comportament care impune respect, atunci primesti respect.

C.B.   : Dumneavoastra cu ce va respectati?

V.C.   :  Incerc sa ma respect prin comportament in primul rand si prin atitudinea publica pe care o am. Incerc sa-mi respect familia si prin asta consider ca ma respect si pe mine. Incerc sa-i respect pe cei din jur in masura in care merita sa fie respectati. Si, in general, ma respect prin a-mi satisface micile capricii care tin de confortul personal.

C.B.   : Ce se afla intre respect si lipsa de respect?

V.C.   : Lipsa.

C.B.  : Daca nu ai maniere, dai dovada de lipsa de respect?

V.C.  : Nu neaparat. Daca nu ai maniere te poti corecta. Nu este obligatoriu ca manierele sa le ai din nascare sau din scoala, dar daca continui sa fi nemainerat  fara a incerca sa te corectezi se poate ajunge si la lipsa de respect, in primul rand fata de tine, apoi fata de celilalti.

C.B.  : De ce cerem daca nu oferim respect?

V.C.  : Respectul nu ar trebui cerut. Respectul ar trebui sa fie impus. E absurd ca ceri sa fi respectat.

C.B.  : Vedetele se respecta?

V.C.   : Unele da, unele nu. Este foarte greu de generalizat. Si, depinde ce vedete pentru ca notiunea a devenit foarte relativa. Exista o sumedenie de persoane, autointitulate sau decretate de  media, vedete.

C.B.  : Dumneavoastra spuneti NU lipsei bunului simt?

V.C.  : Nu imi place sa fac declaratii pompoase, dar DA spun. Mi-ar placea sa fie mai mult respect, mai mult bun simt.

Interviu realizat in cadrul unei campanii desfasurata de Radiolynx

Sublima liniste sufleteasca

Ce poate fi mai placut omului decit linistea sufleteasca? Nici una dintre placerile lumii nu poate fi la inaltimea acestui sentiment. Dar, asa cum ne-am obisnuit, pentru a capata acest "cadou", omul este supus, nu intimplator, la nenumarate incercari. Si intre toate, indoiala este cea mai perfida. Cind stii ca deasupra ta vegheaza forte infinit superioare tie, capabile sa te inalte pina la dimensiuni divine, te cutremuri si incerci sa fii demn de darurile care ti se ofera. Cind te indoiesti insa, nici un efort nu se mai justifica. Nici o suferinta. Nici o speranta.  Sa fie totul o simpla inventie a mintii umane? Oare sintem atit de infricosati incit sintem in stare sa ne inventam idoli si explicatii savante, doar pentru a ne crea un iluzoriu adapost? O iluzorie nemurire? Unii spun ca da, dar aceia sint mai nefericiti decit insusi diavolul si nimic nu-i poate mingiia. Adevarata solutie, in lipsa unei certitudini, nu poate fi decit sublima liniste sufleteasca. Sintem sortiti pieirii? Si ce daca? Nimic nu ramine din noi dupa moarte! Atunci e cazul sa ne bucuram acum, cit mai avem timp. Daca, sa zicem, niminc nu exista dincolo de aceasta viata, cu atit mai  mult sintem datori sa fim mai buni si ingaduitori unii cu altii, pentru ca doar noi sintem toata bunatatea lumii. Nimeni altcineva.

Sa mai facem un exercitiu de imaginatie si sa ne inchipuim ca maine am afla ca murim. Cu totii. Ce sens ar mai avea atunci sa fim rai unii cu altii? Mincarea, atita cita este, ar fi mai mult decit suficienta pentru toata lumea. Bolile, asa cum sint, ar fi toate la fel de serioase si necrutatoare, pentru ca ne-ar amari pina si ultima noastra zi de existenta. Desigur, toti cei care astazi cladesc viitorul s-ar opri descumpaniti si ar ofta din adincul sufletului, descurajati si ramasi fara ocupatie. Toti cei proecupati sa faca politica, sa-si dobindeasca averi sau sa cucereasca imperii, ar pati exact la fel. Nimic nu i-ar putea determina pe oameni sa se agite pentru vreun scop, pentru simplul motiv ca nici nu scop nu ar parea suficient de important pentru a-ti irosi ultima zi din viata cu el. Probabil ca in primele momente ar fi o sinceritate pe Pamint, de luna, soarele si stelele s-ar induiosa de atita jale. Dar, oricit de tristi si disperati ne-am dovedi, e limpede ca nu ne-am petrece ultima zi din viata plingind. Dupa ce ne-am reveni din soc, am incepe sa ne luam adio unii de la altii. Ne-am cauta rude, prieteni, aliati si chiar dusmani si le-am spune tuturor ca este timpul sa ne luam la revedere. Si ne-am jelui din nou, si iarasi ne-am induiosa de soarta noastra crunta. Bineinteles, ca  dupa citeva ore ne-am plictisi de uraturi si pupaturi si abia atunci am simti adevarata durere. Abia cind am ramine singuri, fiecare cu el insusi sau, cel mult cu copiii si rudele apropiate. Singuri in fata doamnei cu coasa si a vesniciei verdictului final.

Sugrumati de neputinta, unii nu ar suporta presiunea si s-ar sinucide, altii ar deveni furiosi si, probabil cei mai multi, s-ar arunca pe prima sticla de bautura incercind sa-si amorteasca durerea in alcool. Abia spre seara ultimei zile s-ar lasa, in sfirsit, linistea. Si abia atunci s-ar vedea cit de putini dintre noi au fost oameni cu adevarat. Acestia, senini si calmi, ar iesi in strada si ar privi cu dragoste spre cer, asteptindu-si sfirsitul. Singurele lucruri prin care se deosebesc de ceilalti ar fi linistea lor, calmul si echilibrul desavirsit cu care sint dispusi sa infrune moartea. Detasarea de lume, si de agitatia ei, nu ar fi pentru acesti oameni decit o simpla manifestare a demnitatii si in lumina ultimului amurg, ei ar straluci ca niste zei. Apoi, desigur, am muri cu totii.

Unul dintre marile secrete ale puterii, din toate timpurile, este tocmai acest sentiment de liniste in fata mortii. Marii initiati, recomanda discipolilor sa traiasca permanent de ca si cum moartea ar fi doar la un pas in spatele lor. Daca acest gind devine o permanenta, omul va capata ce-i trebuie pentru a accede la puterea zeilor: linistea sufleteasca. Nu credinta oarba intr-o nemurire promisa de Dumnezeu in schimbul fidelitatii, nu credinta in miracolele stiintei, nu increderea in fortele raului...NU. Doar gindul ca murim maine, ca moartea este la un pas in spate, ca ne sufla in ceafa si ne sopteste suav ca a sosit timpul s-o imbratisam, ne poate ajuta. Indiferent cit de prosti sau inteligenti am fi. Si daca traind astfel, am invata sa ne zimbim unii altora, atunci am putea fi fericiti. Fie si pentru o clipa.

“ Jurnalistul – actor social”

Concursul naţional “ Jurnalistul – actor social” este organizat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în cadrul Anului european pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale. Implementarea concursului este asigurată de S.C. Media One S.R.L., iar buna şi corecta desfăşurare este asigurată de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, organizaţiei profesională de creaţie şi utilitate publică în domeniul presei.
Conform regulamentului (care poate fi consultat de către ziariştii din presa scrisă, televiziune, ziaristica online, radio şi fotoreportaj pe adresa www.2010againstpoverty.eu), concursul se va desfăşura în două etape, în perioada 14 septembrie – 1 decembrie 2010). Fiecare participant poate trimite, în prima etapă (14 septembrie – 4 octombrie) cîte cinci materiale de presă, publicate) difuzate înainte de data începerii concursului. Ziariştii acceptaţi pentru etapa a doua vor prezenta cîte un material de presă care nu a fost prezentat în prima etapă. Festivitatea de premiere va avea loc în 8 decembrie.

Lantul libertatii 2

Iar m-a lovit insomnia. De data asta si cu durere de masea. De minte! Si doare tare. Cert este ca in incercarea disperata de a adormi (ce ma oftic cind stiu ca voi dormiti) m-a pocnit Lantul libertatii. Asa ca am revenit.
De pilda, in dragoste daca vrei sa obtii iubirea nelimitata trebuie sa suferi refuzind toate iubirile marunte, daca vrei sa obtii adevarata fidelitate trebuie sa acorzi o libertate deplina persoanei iubite, daca vrei sa atragi trebuie sa suferi respingind...
In politica, parerea mea este ca in primul rind trebuie sa  induri disciplina unui partid, a unui grup de partide, pentru a avea libertatea de a-ti impune, intr-o zi, propriile pareri.
In razboi, trebuie sa inveti sa respecti ordinele superiorului tau pentru ca, mai tirziu, sa fii capabil sa dai tu insuti ordinele potrivite. Trebuie sa stii sa scarifici o batalie pentru a putea castiga razboiul. Trebuie sa induri umilintele prizonieratului pentru a supravietui si a putea obtine, la un moment dat, victoria finala.
In aceasta perspectiva, numai cel care invata sa poarte in spate lanturile vietii, invatind sa depaseasca suferintele de tot felul, capata forta de a se elibera definitiv. Sa te plingi ca esti incercat prea greu de soarta, inseamna sa ignori acest adevar demonstrind ca nu esti constient de valoarea spirituala pe care o ai. In schimb, ar fi un cinism sa le cerem celor care sufera sa se bucure de durerea care le-a fost data doar ca, prin aceasta suferinta, vor capata o forta spirituala proportionala cu durerea lor! Cu atit mai mult cu cit aceasta compensatie este valabila numai pentru cei care vor sa invete ceva din suferinta lor. Dar, fara falsa modestie, le putem recomanda sa fie foarte atenti la semnele pe care nevazutul le aseaza in calea lor, pentru ca, precis, ceva foarte important o sa le fie dezvaluit.
Sa revin la cei care se antreneaza din greu, cu rucsacul in spate. Pare logic sa o faca atita timp cit stiu ca vor participa la un concurs. Dar daca nu stiu? Cum rezista ei suprasolicitarii? Care mai este resortul rezistentei lor? Sigur, oricaruia dintre ei ii este limpede ca antrenamentul il face mai rezistent la efort, dar citi vor accepta chinurile iadului pentru o ipotetica victorie, intr-un ipotetic concurs? Sa fie oare credinta singurul suport al suferintei pamintesti? Nu. Mai exista ceva. Acest ceva este convingerea nestramutata ca legile Universului sint intr-un perfect echilibru si se aplica in toate partile lui componente.
Asadar, daca soarta iti rezerva o mare durere, o mare suferinta, trebuie, daca nu te sprjini pe credinta, sa incerci sa intelegi care este cimpul de forte care a produs fulgerul care te-a lovit. Daca nu intelegi, vei continua sa gresesti si te va lovi din nou. In schimb, daca intelegi, pe linga faptul ca devii mai intelept, stii exact unde greseai si intreaga forta a fulgerului va sta la indemina ta. Si abia atunci, cind vei vedea ce putere imensa stapinesti, te vei bucura ca ai fost harazit, cindva, sa cari lanturile supunerii care ti-au adus libertatea.

Lantul libertatii

Contrariile se afirma si se infirma prin contrarii. A privi in stinga atunci cind vrei sa mergi in dreapta poate fi un semn al disimularii si al prudentei, dar sa pui o greutate in talerul din stinga al balantei pentru a-l ridica pe cel din dreapta inseamna a cunoaste legile echilibrului.Cum legea lumii este aceeasi peste tot, daca vrei sa fii liber trebuie, mai intii, sa inveti ce inseamna supunerea. Ascultarea este, prin urmare, gimnastica libertatii si pentru a ajunge sa faci ceea ce vrei, trebuie, in prima faza, sa faci ceea ce nu vrei. Oricit de mult ne-ar placea sa ne slujim fanteziile, a implini numai ceea ce trebuie sa vrem inseamna a exersa si a face sa triumfe ratiunea si vointa.

Sa ne imaginam ca sintem cu totii un grup de alergatori. Dintre noi, cei care se antreneaza cu consecventa sint, desigur, mai buni. Intotdeauna, intre cei care participa la cursa vietii, exista si unii care doresc marea performanta. Aceea de a fi campioni. Ei se vor stradui si se vor antrena in conditii din ce in ce mai grele: pe ploaie si cu vintul in fata, vor alerga pe nisip, vor urca pante cit mai abrupte. Desigur, nu le va fi usor. Chiar daca aparent isi provoaca o suferinta inutila, inegala cu telul propus, totusi, dupa atita munca, dupa atita suferinta, in ziua concursului, eliberati de toate poverile si purtind in picioare forta acumulata in orele de antrenament, ei vor zbura, pur si simplu, pe linga ceilalti concurenti. Intelepciunea de a fi alergat din greu, intr-un mod neplacut, pentru ca intr-o zi sa poata alerga usor, fara efort, le aduce victoria finala, tot la fel de sigur cum talerul drept se ridica printr-o greutate plasata in talerul sting.
Regula acestei suferinte, care ne obliga sa facem exact ceea ce nu ne place pentru a dobindi forta de a obtine ceea ce vrem, se aplica peste tot. Inclusiv in dragoste, in politica si in razboi. Dar, despre asta, intr-un episod viitor.

Bogat vs sarac

Pe scurt, legile nescrise ale proprietatii s-ar expune in acest fel: dreptul este proprietatea, schimbul este necesitatea iar buna credinta este datoria. Cel care vrea sa primeasca mai mult decit da, sau sa primeasca fara sa dea, este un hot. Proprietatea este dreptul de a dispune de o parte a bogatiei comune, dar nu dreptul de a distruge sau de a sechestra.
Filozofam si ne imaginam ca cineva s-ar trezi, intr-o zi, proprietar peste aerul de pe Pamint. Daca va inchide aerul in rezervoare si-l va impiedica sa se transforme, proprietatea lui nu mai are nici un sens. Fara aer, viata dispare, dar dispare si valoarea aerului odata cu ea. Cine ar mai avea nevoie de aer? Toate genurile de proprietate se supun acestei reguli. Nimeni nu poate sa extraga ceva material, acumulat in timpul vietii, din aceasta lume si sa duca dincolo de mormint. Asta arata limpede ca tot ce este material este doar un bun imprumutat, care trebuie sa ramina in continua transformare, conform legilor creatiei, domnilor conducatori de tara. Nici munca in sine nu este o garantie care sa asigure posesia. Ipoteticul nostru proprietar de aer poate sa spuna ca a muncit si meritat tot aerul planetei, dar asta nu ii da dreptul sa izoleze aerul de tot restul oamenilor. Daca in locul aerului punem orice altceva material, regula ramine valabila. Proprietarii banilor trebuie sa-i "circule", sa-i determine sa produca miscarea maselor spre progres, sa creeze ceva cu ajutorul lor, chiar daca fac acest lucru prin intermediari. Tot ce este dinamic este viu si creator, pe cind imobilitatea este echivalenta cu moartea. Un cufar cu bani de aur ingropat nu capata valoare decit atunci cind este descoperit si folosit. Cu alte cuvinte, schimbul este necesar pentru ca, fara el, proprietatea isi pierde valoarea. Desigur, intrebuintarea proprietatii nu poate fi facuta oricum. De exemplu, chiar daca este simplu sa cistigi bani distrugind drepturile altora, aceasta folosire a proprietatii, fiind daunatoare, este imorala. Imoralitatea unui om puternic este cu atit mai daunatoare, cu cit acesta este mai bogat si, in mod categoric, imoralitatea celui bogat este raspunzatoare de crimele saracilor. Proprietarul este dator, in fata legilor divine, sa-si foloseasca puterea asupra proprietatii in sensul impus de legile creatiei. Pe de alta parte, nici saracul nu poate sa vrea averea bogatilor, pentru ca si acest tip de actiune provoaca un conflict social. El trebuie sa vrea sa munceasca. Saracia nu trebuie sa fie decit un imbold pentru munca, pentru creatie. Concluzionind, buna credinta a acestor doi parteneri, omul bogat si omul sarac, este fundamentul oricarei creatii durabile. Bogatul conduce si alege modalitatea de evolutie a proprietatii sale, iar saracul executa si recreeaza.

Saxofonul nu mai canta… momentan.

Saxofonul nu mai canta… momentan. Dan Nedelcu sau DAX asa cum il stim cu totii are nevoie de ajutorul nostru. Urgent, in doar cateva zile.
http://daxsax.wordpress.com/2010/08/27/hello-world/
Donatiile se pot face in conturile:

RO52RNCB0087050428350002 (EUR)
RO79RNCB0087050428350001 (LEI)
Titular cont: Nedelcu Gina Manuela
Deschise la BCR Sucursala Pantelimon

Dax va efectua a doua operaţie marti la o clinica din Turcia. In ciuda opiniei medicilor din Romania si Austria ca singura soluţie este aceea de a i se amputa bratul, cei din Turcia vor incerca sa il salveze avand in vedere ca i-au fost afectati nervii.
Costul operatiei si al tratamenului ce va precede operatia este de aproximativ 50.000 EURO
Dax are nevoie mai repede ca oricand sa ne mobilizam si sa strangem suma necesara. Pana in acest moment in conturile puse la dispozitie s-au strans 5.000 lei si 1.100 EURO.
Mai mult, joi 9 septembrie in Silver Church are loc un eveniment caritabil pentru Dax. Donatia minima este de 20 lei.
Mai multe informaţii http://www.sofresh.ro/2010/09/03/all-4-dax-the-silver-church-9-sep/

Coboara toamna'n mine

Asa-mi vine citeodata sa-mi trag, singura, o palma zdravana dupa ceafa...Am senzatia ca, pina acum, m-a trait viata pe mine, in loc sa o traiesc eu pe ea. Parca sint singura, in intuneric. Goala, vulnerabila, expusa riscului. Si doare. In astfel de momente ma pierd cu privirea pe geam. Vintul sufla usor, frunzele fosnesc placut auzului iar oameni...oameni sint tristi si grabiti. Ma doare neputinta, ma doare cerul, ma doare tot ce ma inconjoara. Si, deopotriva, ma uimeste tot ce se intimpla pe linga mine. In tara asta, totul se intimpla haotic, iar oamenii si-au pierdut flexibilitatea, sensibilitatea, simtul frumosului. Se presupune ca ar fi trebuit sa ma aliniez tuturor. Sa ma lase rece faptul ca trebuie sa stau la n'spe cozi sa-mi platesc darile la stat sau sa platesc, retroactiv, contributiile la sanatate care, dintr-o greseala pe care nu pot sa mi-o asum, pentru ca nu-mi apartine, nu au fost retinute corect. De parca ma imbolnavesc retroactiv. De reamnierea lu' peste ce sa mai zic? Bucuria nebunului...Si, ca totul sa se termine cu happy end, am descoperit astazi ca exista Rabla pentru lenjerie intima! Si ma intreb incotro ne indreptam. Si totusi, cel mai mult ma mihneste cind X il judeca pe Y fara sa fi baut macar o cafea impreuna. In necunostinta. Asa cum se cuvine, ca sa completez tabloul dezolant, am o multime de nemultumiri. Aducindu-mi aminte de anii '90, atit cit am prins din pozitia de "om mare" din Epoca de Aur, era imposibil sa nu ai serviciu. Nu puteai sa iesi pe strada daca nu aveai loc de munca cu acte in regula. Erai obligat si ajutat sa ai. Astazi, vrei sa muncesti si, culmea, angajatorii se pling de lipsa personalului dar tin si coada sus. Refuza din nu stiu ce considerente...Ma iertati, sint confuza si nu am cursivitate. Ba sint chiar furioasa si dezamagita.Vreau mai mult pentru ca merit. Cu totii meritam. Pot mai mult dar nimeni nu deschide ochii. Si chiar daca am obosit sa rid cind de fapt imi vine a plinge, citeodata sint nevoita sa fac si asta. Astazi nu am chemare spre filozofie, desi subiecte am.