Filozofam si ne imaginam ca cineva s-ar trezi, intr-o zi, proprietar peste aerul de pe Pamint. Daca va inchide aerul in rezervoare si-l va impiedica sa se transforme, proprietatea lui nu mai are nici un sens. Fara aer, viata dispare, dar dispare si valoarea aerului odata cu ea. Cine ar mai avea nevoie de aer? Toate genurile de proprietate se supun acestei reguli. Nimeni nu poate sa extraga ceva material, acumulat in timpul vietii, din aceasta lume si sa duca dincolo de mormint. Asta arata limpede ca tot ce este material este doar un bun imprumutat, care trebuie sa ramina in continua transformare, conform legilor creatiei, domnilor conducatori de tara. Nici munca in sine nu este o garantie care sa asigure posesia. Ipoteticul nostru proprietar de aer poate sa spuna ca a muncit si meritat tot aerul planetei, dar asta nu ii da dreptul sa izoleze aerul de tot restul oamenilor. Daca in locul aerului punem orice altceva material, regula ramine valabila. Proprietarii banilor trebuie sa-i "circule", sa-i determine sa produca miscarea maselor spre progres, sa creeze ceva cu ajutorul lor, chiar daca fac acest lucru prin intermediari. Tot ce este dinamic este viu si creator, pe cind imobilitatea este echivalenta cu moartea. Un cufar cu bani de aur ingropat nu capata valoare decit atunci cind este descoperit si folosit. Cu alte cuvinte, schimbul este necesar pentru ca, fara el, proprietatea isi pierde valoarea. Desigur, intrebuintarea proprietatii nu poate fi facuta oricum. De exemplu, chiar daca este simplu sa cistigi bani distrugind drepturile altora, aceasta folosire a proprietatii, fiind daunatoare, este imorala. Imoralitatea unui om puternic este cu atit mai daunatoare, cu cit acesta este mai bogat si, in mod categoric, imoralitatea celui bogat este raspunzatoare de crimele saracilor. Proprietarul este dator, in fata legilor divine, sa-si foloseasca puterea asupra proprietatii in sensul impus de legile creatiei. Pe de alta parte, nici saracul nu poate sa vrea averea bogatilor, pentru ca si acest tip de actiune provoaca un conflict social. El trebuie sa vrea sa munceasca. Saracia nu trebuie sa fie decit un imbold pentru munca, pentru creatie. Concluzionind, buna credinta a acestor doi parteneri, omul bogat si omul sarac, este fundamentul oricarei creatii durabile. Bogatul conduce si alege modalitatea de evolutie a proprietatii sale, iar saracul executa si recreeaza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu