vineri, 5 noiembrie 2010

Adio, maestre!

S-a rugat pentru parinti, ne-a salutat cordial si cardiac si s-a despartit de noi, trist, poate prea grabit, si parca prea devreme, pentru linistea eterna. Flacara marelui poet, Adrian Paunescu s-a stins in aceasta dimineata, pentru ca inima lui obosita nu a mai avut putere bata. Am convingerea ca, la fel ca Eminescu, Adrian Paunescu ramane prin opera lui nemuritor.
Ma doare moartea si neputinta. Ma doare ca ne iubim semenii si valorile abia dupa ce nu mai sint. De ce nu sintem in stare sa le aratam ce inseamna pentru noi atunci cind sint in viata? Cum bine mi-a spus un suflet drag, Cristi Iordache, poet deosebit, nu stim sa ne iubim. Nu vrem, ne fortam sa nu vrem. De parca ar fi o stare de normalitate. Cel mai mare om al culturii romanesti a pierit si noi nu vom afla decit peste zeci de ani ca el a fost acela. A murit o parte din copilaria mea, din adolescenta, si ma uit cu stupoare ca si in fara mortii sintem rai.
E mult mai usor sa arunci cu pietre decat sa apreciezi calitatile. Privire patrunzatoare, sfredelitoare, ochii i-au vorbit pina in ultima clipa, afisind tristete si strigind  durere. Dar nimeni nu i-a auzit. Inima l-a tradat si a murit cu durerea ca tara asta inca sufera, iar el nu poate face mai mult.



Adrian Paunescu - Cu tine


Cu tine viata mea se lumineaza,

Cu tine hotarasc a obosi,

Cu tine urc astenic spre amiaza

Si ma sfarsesc in fiecare zi.

Cu tine e-mpacare si e lupta,

Cu tine este tot si e nimic,

Cu tine-mi infloreste lancea rupta,

Cu tine sunt si mare, sunt si mic.

Cu tine totu-i parca unt pe paine,

Cu tine bradu-i brad, si nu sicriu,

Cu tine astazi mi se face maine.

Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea exista,

Cu tine chem zapezi si-alung zapezi,

Cu tine nici tristetea nu e trista,

Cu tine eu te vad cand nu ma vezi.

Cu tine sunt nedrept si sunt dreptate,

Cu tine sunt gelos si sunt ghetar,

Cu tine-ncep si se termina toate,

Cu tine intr-un schit apar - dispar.

Cu tine e lumina si-ntuneric,

Cu tine zac sa ma-nsanatosesc,

Cu tine cubul redevine sferic,

Cu tine ce-i dracesc e ingeresc.

Cu tine e mai rau si e mai bine,

Cu tine reincepe viata mea,

Cu tine e mai greu ca fara tine,

Dar fara tine nu s-ar mai putea.

Ramas bun

4 comentarii:

Anonim spunea...

Printesa,sunt trist.Printre patimile cuibarite-n tainita sufletului,salasuieste si dragostea de poezie.Astazi nu am mers la serviciu.Trasnetul de la 7,15 mi-a luat puterea si bruma de cuget.Il iubeam atat de tare pe Maestru incat am simtit nevoia imperiala sa fiu singur.Am tras jaluzelele si m-am cufundat in asternut...De la moartea tatei-pe care l-am iubit pana la durere-nu am mai recitat"repetabila povara"desi cei dragi mie, mi-o cereau.Tineretea mea e legata ombilical de cenaclul Flacara,de nopti in care amestecam realul cu fantasmele...Nici azi nu am reusit sa-mi recit oda inchinata parintilor datorita lacrimilor.A mai murit o particica din mine.Ma iarta,te rog,pentru clipa de slabiciune.Simteam ca esti umarul pe care pot sa-mi strig desnadejdea.Sarut dreapta.

Madalin Popa spunea...

Intrebare la Radio Erevan:
- E adevarat ca Poitr Ilici Ceaikovski a fost homosexual?
- Da, dar nu pentru asta il iubim noi!

Catalina spunea...

Drag Anonim, ti-ai ales bine umarul. Striga-ti in liniste durerea pentru ca nu te voi deranja. Asa cum am spus, si eu imi pling o parte din copilarie, adolescenta. Acea parte legata de Cenaclul Flacara, real si fantasme. Poate unica noastra evadare si stare de bine din acea vreme. Cit despre "Repetabila povara", traiesc sentimentul tau. Si eu am recitat-o alor mei, si fac eforturi sa o recit fara sa pling, de cite ori sint rugata. Dar evit. Tot o disparitie ma leaga emotional de poezie. Sintem generatia care am crescut cu poezie, cu romane scrise pe hirtie. Tin minte ca, mica fiind, mi-am dorit enorm un volum de exceptie care cuprinde cele mai frumoase poeme ale Maestrului. In ciuda faptului ca provin dintr-o familie modesta, parintii mei neavind tot timpul posibilitatea sa-mi satisfaca toate capriciile, au facut un efort si mi-au cumparat-o. Din pacate a disparut. In fine. Ne piedem valorile si este ca si cum ne-am dezradacina. Sa-l odihneasca Dumnezeu iar noua sa ne dea putere sa le purtam numele, si memoria, mai departe. Imbratisari.

Catalina spunea...

Mada, punct ochit, dragule. "Nici nu pot nimic sa spun/ Pe curind sau ramas bun..."