Ganduri de mama * Astazi sint sensibila.

"Cu mult inainte de a te fi nascut,

Te vedeam stand in usa dormitorului,

O fetiscana oachesa, micuta, ochii jucausi

Alegandu-ma sa-ti devin mama.

Acuma, iata, tu ma chemi si vin;

Te- nconjur cu bratele-mi

Cu respiratia-mi

Tu strange-te in mine

Pana cand linia pieilor noastre

Isi va fi uitat separatia

Ca iarasi viata sa-ti dau."

Nu cunosc autorul poeziei dar mi-a atins cea mai sensibila parte a sufletului, descoperind-o in perioada in care am aflat ca voi deveni mama. M-am regasit in aceste versuri pe care le-am dedicat copiilor mei.

A venit pe lume intr-o dupa amiaza tirzie de primavara, dupa mai mult de 30 de ore de chin "o fetiscana oachesa, micuta cu ochii jucausi". Chiar daca varsta-mi era frageda, imi aduc aminte, aproape fiecare pas al sarcinii, al nasterii... minunea maternitatii. Am crescut impreuna. Cel putin asa am simtit eu si, cu certitudine, nu sint mama perfecta. Cu siguranta am lipsuri dar sunt mindra de mine, de ceea ce am putut face. De copilasii mei!

Peste ani, intr-o dimineata mohorita de iarna timpurie, soarele a stralucit din nou. Un nazdravan firav dar cu plamini puternici m-a facut, pentru a doua oara, mama.

Gust in fiecare zi din cupa implinirii ca mama, ca femeie. Am plans la fiecare lacrima care s-a rostogolit pe obrajii copiilor mei si am ris impreuna cu ei. M-am bucurat de fiecare etapa parcursa, de primii pasi si primele cuvinte. Am mers "impreuna" la gradinita, la scoala, si tot impreuna am facut primele bastonase, adunari, compuneri...

Am avut perioade bune si rele dar am inteles ca formam o echipa, un tot, si ne este bine asa.

Chimia si presiunea

Cit ma indeamna baietii astia la filozofie, nici nu-si dau seama. Si uite cum mi-au invadat mintea, chimia si presiunea. Astfel am constatat ca prin infrigurare si agitatie nu se poate dobindi nimic. Ingredientul care nu poate lipsi, indiferent de calea aleasa, este, intotdeauna, rabdarea. Da, dragii mei, rabdarea! Oricit de plin de elan ar fi cercetatorul, daca nu stie sa-si infrineze pornirile, daca nu-si domoleste dorinta si lacomia fata de stiintele oculte, nu avanseaza deloc. Graba il indeparteaza de la tinta. Rabdarea insa, ca si toate celelalte calitati spirituale, se obtine numai cu efort personal, prin munca sustinuta. In plus, "candidatul" la cunoastere trebuie sa fie capabil sa nu-si faca iluzii despre el insusi, sa-si vada cu franchete greselile, slabiciunile, neputintele, fara sa-si gaseasca scuze (sau laude!). Corpul chinuit de restrictii se simte presat si poate deveni, la limita, un veritabil butoi cu pulbere, dar numai privind in fata slabiciunea, infruntind-o si dispretuind-o se poate avansa.
Si chiar daca in facultate mi-am propus sa-l umilesc pe Kant, nu mi-a placut filozofia...
Dar sa ne imaginam ca societatea in care traim este un soi de rezervor urias, in care sintem amestecati, la gramada, unii cu altii. Fiecare dintre noi este o substanta anume, cu calitatile si proprietatile ei specifice, care, in acelasi timp, face parte dintr-o familie mai mare, o grupa de substante de acelasi gen, cu aceleasi proprietati. In rezervorul cu pricina exista, desigur, gaze , lichide si solide, in proportii diferite. Dar dintre toate substantele, numai doua sint cu adevarat vii: acizii si bazele. Ele genereaza toate reactiile importante si numai cu sprijinul lor se poate obtine o schimbare majora in proportiile substantelor din rezervor. Ici, colo, cite o substanta rara si pretioasa, precum platina, catalizeaza reactii exotice, neasteptate, care schimba mersul lucrurilor, precum niste adevarate revolutii. Dincolo de aceste izbucniri locale, factorul care modeleaza intreaga roata a rezervorului este insa presiunea. Minunat parametru, miraculos si eficient. Desigur, cel care are puterea de a mari sau de a micsora presiunea in rezervorul vietii este stapinul tuturor. Dar cum ar putea cineva sa obtina marirea sau scaderea presiunii, din moment ce se afla in afara rezervorului? Pai, prin doua metode clasice: cresterea temperaturii care implica o crestere rapida si proportionala a presiunii amestecului, si agitatia mecanica. Stapinul lumii, ca sa existe, ar trebui, prin urmare, fie sa ne fiarba la foc mic, fie sa ne zgiltaie din toate incheieturile, cind lenevim si, dimpotriva, sa ne racoreasca atunci cind ne cuprinde o agitatie nefireasca. Dar daca nu exista un coordonator? Daca agitatorii sint toti in interiorul vasului, laolalta cu toata lumea? Cine mai are atunci grija de soarta omenirii? Cine ne impiedica sa explodam sau sa inghetam, la nevoie? Nimeni. Doar noi insine. Mijloacele interne de control asupra presiunii generale sint insa mai greu accesibile si mai putin evidente. Trebuie sa inveti ceva chimie ca sa intelegi ce este acela un catalizator. Daca, din nenorocire, prin anumite zone din acest urias rezervor agitatia este lasata la voia intamplarii, ea va antrena, chiar daca nu imediat, intreg vasul si va influenta toate reactiile. Cresterea presiunii numai in anumite zone duce la aparitia inevitabila a unor veritabile furtuni care nu prea tin seama de granite. Din pacate, substantele din  anumite zone ale lumii si-au pierdut deja elementele vii, aproape in intregime, si, in curind, nimic nu le va mai putea misca. Transformate in apa si pamint, acizii si bazele de acolo, s-au consumat reciproc si, in acele zone, e cam multa liniste. Chimistii locali, ramasi fara jucarii, isi indreapta privirile lacome spre alte zone, unde agitatatia este in continua crestere. Lupte clocotitoare si vapori frumos colorati tisnesc la tot pasul. Frenezia reactiilor produce un suflu nou si briza adie si prin locurile unde focul s-a stins de mult.. Si intreg rezervorul pare viu. Dar nu este. Chimistii se agita, fac prognoze si, cind se cred ei destepti, intervin. Numai daca ar fi alchimisti ei ar avea dreptul sa intervina. Altfel nu. Pentru ca nu au rabdare. Sacrificiile dobindirii experientei de astazi au fost multe si costisitoare si nu are rost sa le repete toata lumea, pe viu. Chimia se poate invata cu creionul si hirtia, luind notite si... provocind reactii virtuale pe calculator. Altfel, daca ne jucam de-a experimentele, riscam sa devenim cu totii doar o apa si un pamint. Iar rezervorul este doar unul. Si e cam gol.

Leapsa pentru parinti -Cum il motivezi pe copil sa citeasca?

Leapsa pentru parinti -Cum il motivezi pe copil sa citeasca? preluat de la Chinezu’ 


De fapt, preluat de la Corvin care a preluat de la Chinezu'. Pana la urma ce importanta are cine de la cine a preluat? Importanta este tema si cauza. Si eu pot spune ca am doi copii. Fiind aceeasi generatie cu Chinezu si Corvin, recunosc ca am rasfatat'o pe cea mare din aceleasi considerente bine punctate de Corvin. La fel fac si cu juniorul, chiar daca mie mi se pare ca e un rasfat "mai cu cap". Una peste alta, cu fiica'mea am mers pe recompensa. A tinut pana la un moment dat, dupa care nu a mai mers pe nimic. Mi-a explicat foarte autoritar (credea ea) ca nu-i place sa citeasca. Si se tavalea ca un  magar cand o punem sa citeasca doua pagini pe care, bineinteles, trebuia sa mi le povesteasca. Cel mic insa,  este foarte interesat de tot "ce caie, mami"? Are cartile lui pe care trebuie sa i le citesc din scoarta'n scoarta ca sa fie multumit. Vrea sa stie ce scrie, indiferent unde scrie. Pe stalpi, pe strada, pe usi...In fine, sper sa fie semn bun.


Imi aduc aminte ca la 7 ani am citit "Capitanul Apostolescu si identificarea".  Ma pedepsise tata si, pentru ca nu existau PC-uri, jocuri si alte nebuneli, si pentru ca parintii mei mancau cartile la micul dejun si la cina, m-am gandit sa le fac concurenta ;) M-a marcat romanul ala pentru ca fost primul de  "oameni mari", pentru ca l-am inteles si mi-a placut. Si cum eram pedepsita cam des, m-am imprietenit cu cartile. Se intampla chiar sa se consume pedeapsa,  iar eu sa nu ies afara pentru ca mai aveam de terminat nu stiu ce carte.
Ca sa nu deviez de la subiect, revenind la progenituri, pana la urma cred ca cea mai buna cale este recompensa, dar depinde si cat reusesti sa-l responsabilizezi pe copil si, categoric, depinde si de dorinta lui de a cerceta si de a intelege lumea.

Lupii fara concurenta

Ingrijirea corpului si a spiritului presupune o activitate severa. Din ce am vazut pina acum, prin ingrijire oamenii inteleg fie o dulce inactivitate care ma trimite cu gindul spre moleseala, fie un soi de reconditionare semiactiva, activitate plasata undeva intre un tratament cosmetic si un sport de perfomanta. Neintelegind ce sa faca, oamenii deformeaza cursul curentilor spirituali si se lipsesc, de buna voie, de singurul element menit sa le stirneasca avintul spiritual. Din fericire insa, in intreaga lume vie exista, ca o compensatie, o trasatura puternica numita instinct de lupta. Trasatura care se trezeste in fiecare fiinta si o ajuta sa rezoneze cu universul spiritual. De la cea mai mica bacterie, pina la uriasii elefanti, vietatile manifesta capacitatea si dorinta de a lupta pentru a obtine ceea ce isi doresc. Cine nu lupta este sortit pieirii. Omul nu face nici el exceptie de la aceasta regula. Conceptele sociale care ii cer individului sa renunte la datoria sa fundamentala, aceea de a fi luptator, sint daunatoare atit omului ci si umanitatii, in general. Lupta inseamna selectie, iar selectia exclude degenerarea. Filozofind, nu ca nu as fi facut-o pina acum, sa ne imaginam ca am fi cu totii o haita de lupi!

Fiind atit de multi, e de la sine inteles ca n-am prea avea ce minca. Ca sa ne hranim, am fi nevoiti sa ne organizam, sa ne impartim teritoriile, sa ne “protejam hrana” prin cumpatare si, de ce nu, sa ne aparam cu dintii drepturile pe care le-am obtinut in cadrul speciei. Lupii de cimpie, obisnuiti sa se hraneasca vinind iepuri, nu ar permite lupilor de la deal, care vineaza caprioare, sa-si extinda aria de vinatoare. In caz ca “muntenii” ar insista totusi, intre ei s-ar da o lupta pe viata si pe moarte. Sa zicem ca ar cistiga lupii de la deal, pentru ca sint mai puternici. Atunci, in mod necesar, lupii de cimpie ar fi nevoiti sa migreze la deal si multi dintre ei, mai ales cei neantrenati, nu ar reusi sa vineze si ar muri de foame. Cei care s-ar adapta, cind ar deveni pe deplin constienti de puterea lor, s-ar napusti asupra lupilor de la ses. Si i-ar invinge, pentru ca acestia, intre timp, ar fi deja molesiti din cauza abundentei hranei si a usurintei de a o captura.  

Daca revenim la scara umana a fenomenului, multi sint cei care nu vor accepta  ca o constringere, precum saracia, de exemplu, poate fi la fel de necesara speciei ca si aerul.

Bunastarea generala, atit de mult mediatizata cindva, nu provoaca decit un soi de moleseala spirituala, care te impiedica sa fii cu adevarat viu. Cind ai de toate, cind „cineva” se ocupa de toate nevoile tale fundamentale, ce nevoie mai ai sa lupti?

Pentru ce? Pentru un mic surplus, si acela indoielnic? Nu e mai comod sa te declari „civilizat” si sa beneficiezi, fara jena, de avantajele cucerite de stramosii tai? Ba da, sigur ca da. Dar, in acest caz, daca intr-o zi vin „lupii de la deal” si te iau la goana din propria ta casa, nu ai de ce sa te miri. E logic sa fie asa. E in firea lucrurilor. Cei puternici dicteaza si isi aleg ce este mai bun. Daca, pentru ca ai avut stramosi de marca, ti se pare normal sa le mostenesti averea si privilegiile, de ce nu te-ai obosit sa inveti sa fii ca ei, un bun luptator? De lene. Asta este singurul raspuns cinstit. Comoditatea poate fi un banal defect, remediabil, ca toate defectele, daca este vorba despre o persoana oarecare. La nivel de societate, este insa o adevarata catastrofa. „Unde esti tu Tepes doamne...” se intreba poetul, acum mai bine de un secol. Instinctul de lupta al omului obisnuit pare sa fi disparut. Dar nu poate sa fie asa. Legile divine spun ca precis nu este asa. Fiecare dintre indivizii unei societati are acest instinct si, cu putina indrazneala, l-ar putea chiar folosi. Singura piedica este, culmea!, o morala prost inteleasa. „Cei care lupta isi oprima semenii”, spun cei care nu se avinta considerind ca sint „nobili si educati”. Totusi, trecind peste faptul ca cei care nu lupta pierd precis, „pacifistii” ar trebui sa inteleaga, cit nu este prea tirziu, ca luptind le fac un bine chiar celor pe care ii infring. Ii obliga sa evolueze sau sa dispara. Si acest proces este nu numai corect, dar si benefic intregii specii umane. Astfel, chiar si lupii fara concurenta s-ar transforma in catelusi si s-ar hrani cu...mincarica de varza acra.

Profetia Maya: adevar sau mit ?

Potrivit calendarelor marii civilizatii meso-americane, recunoscute ca fiind cele mai precise de pe Terra, de sfarsitul lumii nu ne mai despart decat patru ani. Formidabili observatori in stele, mayasii au descoperit in urma cu 3.000 de ani oscilatia axei terestre care, cu cicluri de 26.000 de ani, schimba continuu pozitia aparenta a astrelor. In prezent, ne apropiem de finalul unui asemenea mare ciclu, care, in conceptia mayasa, coincide cu sfarsitul lumii, prezis pentru decembrie 2012, dupa cum informeaza Ziua. Profetia maya privind anul 2012 este dintotdeauna un best-seller in cultura New Age.

Pentru civilizatia Maya, anul 2012 va marca trecerea la o epoca mai spiritula, intr-un domeniu al unui nou element pe care l-am putea traduce prin "eter". Interpretarile privind felul in care va arata acest sfarsit difera, insa multi considera ca fi o trecere traumatizanta si ca nu este exclus sa implice sfarsitul intregii umanitati. Nimic nou, numai ca un om de stiinta american, Lawrence E. Joseph, deosebit de pragmatic fiindca este si un intreprinzator de succes, a verificat aceasta teorie cu metota galileiana si si-a prezentat descoperirile in cartea intitulata "Apocalipsa 2012. O ancheta stiintifica cu privire la sfarsitul civilizatiei", recent tradusa in Italia si aparuta la Editura Corbaccio.



Cercetatorul american nu exclude, insa, nici o alta interpretare a profetiei maya: 2012 ar putea insemna si intrarea intr-o noua era de constiinta mai ridicata, dar bazata pe stiinta. Iar cercetarea lui Joseph se incheie cu o alta intalnire: inceputul experimentului LISA (The Laser Interferometer Space Antenna), una dintre cele mai cutezatoare tentative de descoperire a legilor Universului. Prin experimentul LISA, NASA isi propune sa capteze, in sfarsit, misterioasele unde gravitationale cu ajutorul unei "triangulatii de sateliti". Primii vor fi lansati in 2012.



Raportul Pentagonului: 2012- sfarsitul lumii !



"The Guardian" publica un infiorator raport al Pentagonului care vorbeste despre anul 2012, asociindu-l cu sfarsitul lumii, cand intreaga omenire va ajunge la in moment de cumpana. D-ale vietii, anticipeaza conform datelor cercetatorilor ca timpul va ajunge la zero, clima se va schimba dramatic, iar ADN-ul uman va fi reprogramat. Pamantul va suferi din cauza schimbarilor bruste de clima si milioane de oameni vor muri de foame si razboaie.



Pe masura ce ne apropiem de anul 2012, vor avea loc mai multe schimbari la nivelul planetei, care vor provoca modificari radicale si bruste de clima si vor duce la anarhie, se arata intr-un raport al Pentagonului. Teoria este sustinuta de mayasi, care prevad ca „sfarsitul timpului“ va avea loc pe 21 decembrie 2012. Calendarul Maya se incheie brusc la aceasta data, cu toate ca, in trecut, mayasii, care erau foarte avansati in astronomie, calculasera date cosmice pana la milioane de ani.



Schimbari radicale



Previziunile sunt sumbre pentru perioada premergatoare anului 2012. Dupa 2010, Europa va suporta o schimbare radicala de clima si se estimeaza ca milioane de oameni vor muri din cauza foametei si a razboiului. La nivel planetar, avem de-a face cu o inversiune a polilor magnetici, fenomen care se petrece o data la 13.000 de ani, deci de doua ori intr-un mare ciclu cosmic de 26.000 de ani. De asemenea, asistam la o crestere a rezonantei magnetice a Pamantului, care a inceput din 1980. Prin urmare, in anul 2012, timpul va atinge valoarea zero. In prezent, ziua are de fapt doar 16 ore, in loc de 24, din cauza faptului ca rezonanta are 12 cicli pe secunda, fata de 7,83 cicli pe secunda.



Tot in 2012, planul sistemului nostru solar se va alinia peste planul Galaxiei, Calea Lactee.Potrivit mayasilor, anul 2012 nu va fi sfarsitul lumii, ci momentul cand adevarul ne va fi revelat. Toate aceste schimbari dramatice vor avea efecte serioase si asupra ADN-ului uman, care va fi suferit o reprogramare si va fi imbunatatit, avand 12 spirale in loc de doua. Oamenii vor depasi tehnologia, asa cum e cunoscuta azi si va avea loc o trecere rapida prin dimensiunea a patra si intrarea in cea de-a cincea.



Ultimul raport ONU considera ca niciodata omenirea n-a avut de infruntat un pericol atat de grav. Potrivit Adevarul, raportul analizeaza situatia in care se afla populatia a 177 de tari. Noul acord urmeaza sa intre in vigoare chiar incepand cu anul 2012, atunci cand Protocolul de la Kyoto va lua sfarsit. Raportul PNUD propune "o abordare in paralel" a problematicii incalzirii globale: pe de o parte, reducerea emisiilor de gaze, iar, pe de alta parte, cooperarea internationala in ceea ce priveste adaptarea la schimbarile de tot felul prin care trece omenirea acum.



Teoriile Sfarsitului Lumii



Grupuri de cercetatori efectueaza in secret serii intregi de experimente legate de viitor si de studiul Timpului, un astfel de experiment recent fiind Proiectul Montauk . Putini au vorbit despre el, dar cei care au facut-o au spus ca “n-au vazut nimic dincolo de decembrie 2012″. Religiile exploateaza in mod copios toate aceste informatii si semnale, de pe acum filosofii crestini numind anul esoteric 2012 “Revenirea la Glorie”.Din motive cu totul deosebite, foarte multi oameni si-au dat seama de accelerarea timpului si se plang ca ziua nu le mai ajunge sa faca tot ce au de facut. Poate ca aceste interpretari explica intreaga nebunie accelerata in care se desfasoara actualele relatii internationale, goana dupa energie, cu tot cortegiul de razboaie, tranzienta accelerata a relatiilor dintre oameni, cresterea deliranta a consumismului si excesul fara precedent al productiei de “obiecte non-necesare vietii decente”, cum le numesc recentele analize ale ONU.



Diverse religii si credinte “asteapta” Sfarsitul Lumii la date ante-calculate cu mari perioade de timp inainte. Iata cateva dintre ele:



Sfarsitul calendarului maya actual - 21 decembrie 2012.



Alinierea generala planetara - 8 septembrie 2040.



Sfarsitul, dupa calendarul musulman - 2076.



Sfarsitul, dupa calendarul evreiesc - 2240.



Cu toate ca nu au trecut testul anului 2000, teoriile sfarsitului lumii cunosc acum un reviriment legat de anul 2012. Se pare ca tot mai multe argumente converg spre concluzia ca in acel an ceva cu totul surprinzator si inimaginabil se va petrece cu planeta noastra si implicit cu noi, locuitorii ei. Inainte de a accepta sau respinge aceste argumente, e bine sa le cunoastem. Si bineinteles, sa ne intrebam: suntem oare pregatiti pentru anul 2012 ?!

Sursa: Ortodoxia.ro

Am calcat pe’o stea

Dragostea e asemeni febrei. Nu le putem stapani si nici nu putem limita durata sau intensitatea. Pentru a ajunge la o relatie de lunga durata este important sa existe o intelegere reciproca. Nu uita ca nimeni nu este perfect, si ca dragostea este un sentiment nobil pe care ar trebui sa-l pretuiesti. Cine stie sa iubeasca stie, de asemenea, sa ierte. Imaginea iubirii ideale din povestile copilariei exista, important este sa ai disponibilitatea sufleteasca de a o cauta si de a o lasa sa patrunda frumos in sufletul tau. Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu.. Ca sa nu mai fii singur, trebuie sa imparti ceea ce simti cu altii. Eu am ales sa impart cu tine.
Nu am facut decat sa calc pe o stea si apoi am simtit caldura aceea puternica ce-mi invada trupul. Asa a inceput totul.O bataie de inima, un joc de cuvinte si ai tai ochi minunati care “ma privesc” inca si acum dar nu-mi dau seama cum...
M-am intrebat de atatea ori de ce tu, de ce eu si de ce asa, cand parca totul ne desparte. De ce inima mea tresare la fiecare vibratie a vocii tale, de ce imi mangaie pielea? Nu am trait, probabil, niciodata asa ceva - visam la tine inca din copilaria plina de povesti, visam sa apari si sa ma iubesti si uite cum, pentru un timp, povestea mea a devenit realitate. Sint fericita ca stiu si pot sa te iubesc. Asa cum mi-am dorit intotdeauna sa iubesc si cum nu a reusit nimeni sa ma determine s-o fac pina acum. Este drept ca ma intreb, de ce … de ce atunci cind doi oameni se intilnesc, se iubesc, se inteleg, se completeaza…trebuie sa apara acel ceva care care sa-i desparta ? De ce ne refuzam dreptul de a fi fericiti ? De ce fugim de bine ? Refuzi sa ma lasi sa incerc sa-ti arat ca exista bucurie in viata ta. Parca in fiecare moment astepti sa ma trezesc si sa renunt la a mai lupta in acest razboi pe care nu-l pot castiga singura. Astepti „lumina”… dar cum o astepti... cu obloanele lasate si usile incuiate? Probabil ca sint un „nimic” care se agata de fiecare Umbra de lumina pe care o lasi. Ma simt ca-ntr-o-nchisoare, nu pot sa ies, nu pot sa stau, nu pot sa strig, nu pot sa soptesc, nu pot fi eu, dar nu pot fi nici prefacuta. Iti scriu, iti spun, vibrez de parca inima mea ar fi epicentrul tuturor cutremurelor de pe Pamant si tu nu le simti... Crezi ca nu stiu ce inseamna sa te lasi pierdut in pasiunea nebuna, crezi ca nu stiu cum e sa-ti pierzi capul, sa traiesti pe culmi, crezi ca m-am nascut ieri?
Am trait si eu clipe, momente, secunde si minute minunate fara a-mi crea un invelis iluzoriu frumos si colorat, dar lipsit de orice valoare. Le-am trait si m-am bucurat de ele, dar acum vreau sa inot in intregul ocean nu numai pe un val.
Toate aceste randuri nu au valoare fara tine si fara mine... Mergem inainte, dar nu stim care la dreapta, care la stanga. That's the way I like it!... Si-ti scrie a ta Catalina din povesti ce are un cal rapciugos ce parca nu e din povesti si nu-i nici burtos, nici chelios, nici la vorba gros. Si ce frumos e cand iti suiera vantul printre crengi si ti le-apleaca de pamant si-ti cad frunzele ca lacrimile... ce pacat ca tu ai cazut la prima adiere mai puternica a vantului... Nu mai vrei si nu mai poti sa simti cum bate vantul toamna? Eu nu pot sa-ti arat, asa cum ucenicul nu poate duce maestrului aflat intr-o camera inabusita vintul racoros ce bate afara... Si ai citit inca odata ce am mai scris. Si-ti plang ochii, si-ti rad buzele, si te intorci si-mi spui: acum trebuie sa plec…in Bogota… Eh! Vroiam doar sa-ti mai spun si astazi cat de mult te iubesc...