Dragoste nepamanteana

Nici una din prietenele Mayei nu a putut intelege ce a gasit Jason la ea. El era frumos, trupul parca ii era sculptat iar ochi ii erau de un albastru in fata carora puteau ceda si cele mai de piatra inimi feminine, in timp ce Maya era o femeie comuna. Chiar stearsa.

Maya locuia intr-un apartament modest din New York si, pana sa-l cunoasca pe Jason, viata ei era tare monotona. Unica ei distractie erau intalnirile de sambata seara cu prietenele sale, cu care mai iesea din cand in cand la baruletul din coltul strazii. Exact acolo unde, cu doua luni in urma, Maya il cunoscuse pe Jason. Cele doua prietene au simtit ca mor de invidie, atunci cand frumosul necunoscut s-a indreptat cu pasi lenesi spre prietena lor, i-a zambit atat de fermecator incat ti se inmuiau picioarele, si i-a oferit un pahar de bautura. Din acea zi cei doi au ramas impreuna. Maya a simtit ca-si pierde mintile de fericire atunci cand Jason a intrebat-o, dupa o noapte fierbinte de dragoste: "Vrei sa ne casatoritm?"

Nunta lor a fost modesta, fara prea multi invitati. Din partea Mayei au fost prezenti parintii, cateva rude mai indepartate si nelipsitele prietene. Din partea mirelui nu a fost nimeni. Insa il iubea atat de mult incat nu a avut niciodata curajul sa-l intrebe de unde vine, cine este, cine ii sunt parintii si de ce nu ii prezentase vreodata un prieten de-al sau.

"Ar fi trebuit sa fii mai atenta. Cine stie a cata nevasta esti tu si ce droaie de copii o mai avea. Altfel nu se explica de ce nu ti-a vorbit niciodata despre el. De fapt, ce stii tu despre omul asta?", o tachina, invidioasa, una dintre cele doua prietene.

Indoiala si-a facut loc si in sufletul Mayei si, pe masura ce timpul trecea, tot felul de idei ii incolteau in minte. "De ce imi fac atitea probleme? Sunt mai fericita cum n-am fost vreodata si putin mister nu strica", incerca Maya sa-si calmeze banuielile.

La un moment dat, lucrurile au inceput sa se linisteasca, cu atat mai mult cu cat Maya urma sa devina mama, peste trei luni, si atentia ei se indrepta acum spre micul Jason, pentru ca nu concepea sa aiba o fata.

Intr-o seara, Jason a ajuns acasa mult mai tarziu decat obisnuia. Maya statea ca pe ghimpi pentru ca niciodata nu se intamplase ca sotul ei sa intarzie. Jason intra in casa si se aseza in sufragerie, in fata semineului in care focul raspandea o lumina ciudata. Maya s-a asezat langa sotul ei, hotarita sa-i faca o mica observatie, insa privirea lui a facut-o sa-si inghita vorbele. Jason s-a ridicat si a inceput sa umble nervos prin camera. Era pentru prima oara cand Maya a vazut ca avea ceva straniu, nepamantean, in toata fiinta lui. Cand Jason s-a intors spre ea, ochii lui exprimau, in acelasi timp, o multime de sentimente. Durere, mila, dragoste si multa intelegere.

"S-a terminat Maya. Stiu ca indiferent ce ti-as spune, nu te va ajuta prea mult. E tarziu si trebuie sa plec". Inainte de a putea spune ceva, lacrimile au inceput sa curga incet pe obrajii femeii. "De ce Jason? De ce imi faci asa ceva? Glumesti, nu? Credeam ca suntem cei mai fericiti oameni de pe Pamant, credeam ca ma iubesti... Ce se va intampla cu mine, cu copilul nostru?"

Cu greu a reusit Jason sa vorbeasca si, pe masura ce cuvintele curgeau, Maya si-a dat seama ca stia de mult adevarul dar refuzase tot timpul sa-l accepte.

"Nu are importanta cine m-a trimis aici si de unde vin. Dar in nici un caz noi nu va vrem raul. Lumea voastra are o frumusete aparte care nu se poate compara cu nimic din tot Universul. Daca ceea ce simt eu pentru tine se numeste aici dragoste, atunci pot spune ca te iubesc".

Maya incerca din rasputeri sa-si alunge disperarea care pusese stapanire pe ea si sa-si pastreze luciditatea, mintea intreaga. "De ce eu? De ce m-ai ales pe mine?", a intrebat Maya cu o unda de speranta impletita cu egoism.

Jason zambi cald, apoi raspunse sotiei lui :"La noi frumusetea fizica nu reprezinta mai nimic. Avem un alt sistem de valori, in care tu te-ai incadrat perfect". Dupa un moment de tacere, Maya a intrebat: "Ce se va intampla cu copilul nostru, Jason? Cum o sa-l cresc si ce-i voi putea spune daca va dori vreodata sa stie ceva despre tatal sau? Probabil ca nu o sa creada nimic din toate astea".

Cu un ultim efort, Jason raspunse: "Nu te nelinisti Maya. Stiu ca-ti doresti mult un baiat, dar trebuie sa-ti spun ca va fi o fata. Nu va fi nevoie sa-i spui ceva. Ea o sa stie totul si-ti va fi alaturi. Imi pare rau iubita mea, dar acum trebuie sa plec. Poate, intr-o zi, ma voi intoarce. Poate. Te iubesc!"

Cu lacrimile curgandu-i siroaie pe fata, cu sufletul sfasiat si cu multa durere, Maya privea fotoliul gol si cald, pe care statuse sotul ei, cu o secunda in urma. Jason disparuse in aer, fara a lasa o urma, ca si cand nu ar fi existat niciodata in viata ei.

Cat de mult il iubea...

...Iar sufletul mi-a iesit la lumina

S-a asternut primul strat de zapada neprihanita. Pura. Iar sufletul mi-a iesit la lumina si doua lacrimi fierbinti mi se preling pe obraji.
Sarbatoarea Craciunului are o incarcatura speciala pentru fiecare dintre noi. In mare parte, rezoneaza adanc cu perioada copilariei. Cineva intreba acum cateva zile de ce suntem mai buni in decembrie. Poate pentru ca dorim sa intram in spiritul magic al sarbatorilor de iarna si sa apreciem cu intensitate maxima fiecare moment din, poate, cea mai frumoasa perioada a anului ca atunci cand eram copii. Incerc sa-mi amintesc ce m-a invatat mama despre Mos Craciun si rezultatul este pe cat de complex, pe atat de simplu. Saniuta lui Mos Craciun, este trasa de 9 reni, cuplati doi cate doi si condusi de celebrul Rudolph, cel al carui nas rosu lumineaza ca un far in intuneric. El este conducatorul celorlalti 8 reni ale caror nume sunt: Dasher, Dancer, Donner, Vixen, Comet, Cupid, Prancer, Blitzen. Mos Craciun si renii lui sunt printer personajele care vor dainui in sufletul nostru pentru totdeauna! Magia Craciunului, dorintele si asteptarea Mosului, nu vor disparea niciodata!

Nu indraznesc sa ii cer prea mult lui Mos Craciun pentru ca, intr-un final a fost foarte darnic cu mine. Mi-a daruit, in avans, ceva ce imi doream si asteptam de foarte mult timp. A adus in viata mea o persoana speciala. Am sa vorbesc intr-o zi despre asta, desi sunt discreta la acest capitol. Dar sunt fericita si nu pot sa ascund.Ce imi doresc de Craciun? Pai cred ca cel mai mult imi doresc sa am “ceva al meu” si familia alaturi, sa fiu sanatoasa, sa pot ajuta cat mai multi oameni care au nevoie de mine, liniste, multa liniste, echilibru. Sa raman ancorata la realitate si sa pot duce mai departe ceea ce mi-am propus. Pot sa spun si ce imi doresc pentru Craciunul viitor? Imi doresc sa fiu, inca o data, o mamica fericita…imi doresc sufletul pereche linga mine, sa ma certe, sa ma ierte…dar sa ma iubeasca…siguranta si caldura caminului, mai vreau sa stiu ca atunci cind ajung acasa si deschid usa, am pentru cine s-o fac, sa vad ochi sclipind de bucurie pentru ca ma vad. Nu am ce sa dau la schimb. Decit pe mine, asa cum sunt. Vreau prea mult?

Fabula electorala 2009

Laurentiu Ghita

"Aveam odata, intr-o glastra,
Dintr-un cristal, sensibil, fin,
Pe un pervaz, la o fereastra,
Trei rosii trandafiri si-un crin.

Ce stranie alaturare,
Total opusa legii firii,
Asa o delicata floare,
Intr-un pocal cu trandafirii!

I-a luat aseara bunicuta,
C-asa e dansa, grijulie,
Si le-a dat apa cu canuta,
Si un banut, ... asa, ... sa fie!

Afara,-n stratul din gradina,
In frigul aspru si zbanghiu,
Se ridica, langa-o sulfina,
Un trandafir portocaliu.

Avea pe varf, cumva, lasate,
Un numar mare de petale
Dar si suvite adunate
Pe zonele occipitale.

Crestea cu spini si cu prestanta,
Asa cum trandafirii cresc,
Imprastiind in ambianta,
Un damf de rom marinaresc.

Din vaza chicotea buchetul,
Ca-n casa-i cald si este bine,
Si-afara,-ncetul cu incetul,
Te uita, iarna crunta vine.

Dar, vai, nenorocita faza,
Numai un pic batut-a vantul,
Ca geamul s-a izbit de vaza
Facand-o una cu pamantul.

Iar trandafirul din poiata,
Udat si adapat de ploi,
A inflorit a doua data,
Iar cei cu crinul... la gunoi!

Rezulta-nvataturi morale:
Cand pierd contactul cu pamantul,
Buchetele artificiale,
Le-mprastie pe data vantu’!"

Spune tuturor că nu e poveste!

Sub sloganul „Spune tuturor că nu e poveste!” Fundaţia Sensiblu a lansat pe 25 noiembrie, un apel mobilizator la schimbare în cadrul celei de-a VI-a ediţii a campaniei V-Days 16 Zile Internaţionale de Activism Impotriva Violenţei asupra femeii. In primele 6 luni ale anului 2009, Agenţia pentru Protecţia Familiei a înregistrat 6386 de cazuri de violenţă domestică, acestea cauzând decesul a 46 de persoane. In ultimii 5 ani peste 320 de femei au fost ucise în sânul familiei, violenţa domestică continuând astfel să constituie normalitate în percepţia generală la nivelul societăţii. Campania din acest an este dedicată copiilor afectaţi, fie în mod direct de violenţa orientată asupra lor, fie indirect prin asistarea la incidentele agresive. In numeroase situaţii, copilul constituie motivul principal pentru care mama decide să rămână alături de un partener violent. Mesajul lansat prin campania „Spune tuturor că nu e poveste” confruntă întocmai această realitate, specialiştii confirmând că astfel de experienţe sunt deseori traumatizante pe termen lung.
Poveştile pe care le spunem copiilor reprezintă primele repere simbolice despre bine sau rău, prima imagine a lumii pe care cei mici o învaţă de la cei mari. Prin contactul prelungit cu violenţa din cadrul familiei, universul copilului este populat cu personaje negative, o reflecţie a realităţii dureroase din jurul lor.
http://nuepoveste.ro/pagini/da-mai-departe

Am calcat pe’o stea

Dragostea e asemeni febrei. Nu le putem stapani si nici nu putem limita durata sau intensitatea. Pentru a ajunge la o relatie de lunga durata este important sa existe o intelegere reciproca. Nu uita ca nimeni nu este perfect, si ca dragostea este un sentiment nobil pe care ar trebui sa-l pretuiesti. Cine stie sa iubeasca stie, de asemenea, sa ierte. Imaginea iubirii ideale din povestile copilariei exista, important este sa ai disponibilitatea sufleteasca de a o cauta si de a o lasa sa patrunda frumos in sufletul tau. Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu.. Ca sa nu mai fii singur, trebuie sa imparti ceea ce simti cu altii. Eu am ales sa impart cu tine.
Nu am facut decat sa calc pe o stea si apoi am simtit caldura aceea puternica ce-mi invada trupul. Asa a inceput totul.O bataie de inima, un joc de cuvinte si ai tai ochi minunati care “ma privesc” inca si acum dar nu-mi dau seama cum...
M-am intrebat de atatea ori de ce tu, de ce eu si de ce asa, cand parca totul ne desparte. De ce inima mea tresare la fiecare vibratie a vocii tale, de ce imi mangaie pielea? Nu am trait, probabil, niciodata asa ceva - visam la tine inca din copilaria plina de povesti, visam sa apari si sa ma iubesti si uite cum, pentru un timp, povestea mea a devenit realitate. Sint fericita ca stiu si pot sa te iubesc. Asa cum mi-am dorit intotdeauna sa iubesc si cum nu a reusit nimeni sa ma determine s-o fac pina acum. Este drept ca ma intreb, de ce … de ce atunci cind doi oameni se intilnesc, se iubesc, se inteleg, se completeaza…trebuie sa apara acel ceva care care sa-i desparta ? De ce ne refuzam dreptul de a fi fericiti ? De ce fugim de bine ? Refuzi sa ma lasi sa incerc sa-ti arat ca exista bucurie in viata ta. Parca in fiecare moment astepti sa ma trezesc si sa renunt la a mai lupta in acest razboi pe care nu-l pot castiga singura. Astepti „lumina”… dar cum o astepti... cu obloanele lasate si usile incuiate? Probabil ca sint un „nimic” care se agata de fiecare Umbra de lumina pe care o lasi. Ma simt ca-ntr-o-nchisoare, nu pot sa ies, nu pot sa stau, nu pot sa strig, nu pot sa soptesc, nu pot fi eu, dar nu pot fi nici prefacuta. Iti scriu, iti spun, vibrez de parca inima mea ar fi epicentrul tuturor cutremurelor de pe Pamant si tu nu le simti... Crezi ca nu stiu ce inseamna sa te lasi pierdut in pasiunea nebuna, crezi ca nu stiu cum e sa-ti pierzi capul, sa traiesti pe culmi, crezi ca m-am nascut ieri?
Am trait si eu clipe, momente, secunde si minute minunate fara a-mi crea un invelis iluzoriu frumos si colorat, dar lipsit de orice valoare. Le-am trait si m-am bucurat de ele, dar acum vreau sa inot in intregul ocean nu numai pe un val.
Toate aceste randuri nu au valoare fara tine si fara mine... Mergem inainte, dar nu stim care la dreapta, care la stanga. That's the way I like it!... Si-ti scrie a ta Catalina din povesti ce are un cal rapciugos ce parca nu e din povesti si nu-i nici burtos, nici chelios, nici la vorba gros. Si ce frumos e cand iti suiera vantul printre crengi si ti le-apleaca de pamant si-ti cad frunzele ca lacrimile... ce pacat ca tu ai cazut la prima adiere mai puternica a vantului... Nu mai vrei si nu mai poti sa simti cum bate vantul toamna? Eu nu pot sa-ti arat, asa cum ucenicul nu poate duce maestrului aflat intr-o camera inabusita vintul racoros ce bate afara... Si ai citit inca odata ce am mai scris. Si-ti plang ochii, si-ti rad buzele, si te intorci si-mi spui: acum trebuie sa plec…in Bogota… Eh! Vroiam doar sa-ti mai spun si astazi cat de mult te iubesc...

Timpul trece, mastile cad...

Ce caut eu in viata mea? Vreau sa am un sens in viata mea!!! De ce simt ca cer imposibilul? Am o mie de indoieli in suflet si, daca l-as localiza, as baga mina dupa el sa-l smulg, sa-l arunc cainilor....sau mai bine....Zboara suflet drag, iubirea mea te va veghea, lacrimile mele iti vor arata drumul. Esti tot ce am, sint tot ce ai...dar daca nu te poti vindeca, Adio, suflet care strigi de durere.

Nu fac nimic decit sa meditez in agonia singuratatii. Am devenit nepasatoare la tot ce e in jurul meu. Ucid cu privirea. Nu pot sa respir, nu vad cerul. Inima mi-e pustiita.Nu percepe frumosul. In zadar incerc sa gasesc raspunsuri, sa inteleg adevarul si adorm, tirziu, in noapte, disperata. Nu mai pot visa. Ochii imi sunt orbi.
Nu mai stiu sa zimbesc. Buzele imi sunt amortite. Ma simt inutila. Sunt obosita si ma misc automat...din inertie...cu precizia unui robot.
Viata-i o calatorie ce o faci mai mult pe uscat: pe pamant, dar, uneori, in acest mars fortat, ajungi la o mare infuriata, cu valuri ce bat cu forta nebuna tarmurile, izbite de vant, cand inapoi nu mai poti da. Si esti intr-o stare de suflet disperata, caci ti-ai irosit toata energia din tine, ca sa ajungi la o tinta! Totusi, mai trebuie sa-ti fi ramas o palpaiala mica de speranta, ca vei reusi sa treci marea si sa ai din nou speranta de siguranta si adevar!... Dar acum sufletu-mi urla intr-una. Plange si se zbate pana la epuizare!

Prima zi...din restul vietii mele

Daca...
de Rudyard Kipling

Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM


Rudyard Kipling – „Dacă”