Cind ma compar, ma admir. Cind ma analizez, constat nemultumirea
vineri, 3 septembrie 2010
Coboara toamna'n mine
Asa-mi vine citeodata sa-mi trag, singura, o palma zdravana dupa ceafa...Am senzatia ca, pina acum, m-a trait viata pe mine, in loc sa o traiesc eu pe ea. Parca sint singura, in intuneric. Goala, vulnerabila, expusa riscului. Si doare. In astfel de momente ma pierd cu privirea pe geam. Vintul sufla usor, frunzele fosnesc placut auzului iar oameni...oameni sint tristi si grabiti. Ma doare neputinta, ma doare cerul, ma doare tot ce ma inconjoara. Si, deopotriva, ma uimeste tot ce se intimpla pe linga mine. In tara asta, totul se intimpla haotic, iar oamenii si-au pierdut flexibilitatea, sensibilitatea, simtul frumosului. Se presupune ca ar fi trebuit sa ma aliniez tuturor. Sa ma lase rece faptul ca trebuie sa stau la n'spe cozi sa-mi platesc darile la stat sau sa platesc, retroactiv, contributiile la sanatate care, dintr-o greseala pe care nu pot sa mi-o asum, pentru ca nu-mi apartine, nu au fost retinute corect. De parca ma imbolnavesc retroactiv. De reamnierea lu' peste ce sa mai zic? Bucuria nebunului...Si, ca totul sa se termine cu happy end, am descoperit astazi ca exista Rabla pentru lenjerie intima! Si ma intreb incotro ne indreptam. Si totusi, cel mai mult ma mihneste cind X il judeca pe Y fara sa fi baut macar o cafea impreuna. In necunostinta. Asa cum se cuvine, ca sa completez tabloul dezolant, am o multime de nemultumiri. Aducindu-mi aminte de anii '90, atit cit am prins din pozitia de "om mare" din Epoca de Aur, era imposibil sa nu ai serviciu. Nu puteai sa iesi pe strada daca nu aveai loc de munca cu acte in regula. Erai obligat si ajutat sa ai. Astazi, vrei sa muncesti si, culmea, angajatorii se pling de lipsa personalului dar tin si coada sus. Refuza din nu stiu ce considerente...Ma iertati, sint confuza si nu am cursivitate. Ba sint chiar furioasa si dezamagita.Vreau mai mult pentru ca merit. Cu totii meritam. Pot mai mult dar nimeni nu deschide ochii. Si chiar daca am obosit sa rid cind de fapt imi vine a plinge, citeodata sint nevoita sa fac si asta. Astazi nu am chemare spre filozofie, desi subiecte am.
toamna asta are un aer lugubru - de ce ne apucă isteria şi de ce cresc toamnele în tristeţe de la an la an? să fie oare ultima toamnă, senină şi pură ca jocul copiilor, pentru a putea spune "na, să nu mai dramatizaţi!"? De ce tocmai ultima?
Nu stiu, Rege. Poate pentru ca, biologic, toamna ar trebui facut bilantul. Habar n'am. Poate refuleaza toata mizeria acumulata de-a lungul anului. De fapt, asta este o mostra a frustrarilor.
Ei, na !... Mie imi plac foarte mult primavara si toamna. Cel putin toamna, ma revigoreaza dupa vara fierbinte si secetoasa cum a fost anul acesta (chiar daca a fost mai scurta). Toamna imi induce senzatia de bogatie, de implinire si, da, de bilant. Avem, cateodata, impresia ca detinem adevarul absolut si, suferim de neputinta si frustrare atunci cand cei din jur nu ne inteleg vorbele. Uneori se dovedeste ca avem dreptate, alteori-nu. In oricare dintre situatii ne incrancenam si mai imbatranim fortat inca putin. Totul se rezuma, de fapt, la lupta surda pe care ne-am obisnuit sa o purtam zi de zi pentru orice cauza, cat de mica si injusta ar fi ea. Gandim ca timpurile ne-au schimbat dar nu recunoastem ca noi am pus, cu sarg, umarul sa schimbam timpurile in care traim...si nicidecum in bine. Mai bine zis, traim viata pe care ne-am cladit-o. Nu trece zi fara ca in jurul meu sa nu aud pe cineva cum se plange fie ca banca i-a marit nejustificat rata, fie ca autoproclamatul "stapan" al strazii pe care parcheaza masina cand merge la birou, a ridicat "tariful" de parcare, ori ca niste vecini au lasat iarasi gunoiul menajer pe terenul viran din apropierea locuintei pentru simplul fapt ca este mai aproape decat ghena de gunoi sau nu au contract de salublizare... Le spun de fiecare data ca nu au dreptul sa se planga la cei din jur daca nu se plang in primul rand la cei in drept. Raspunsul vine, invariabil: "oricum nu se rezolva nimic". Acestia sunt cei care nu au avut niciodata vreo initiativa, si nu pentru ca ar fi fost zadarnic, ci pentru ca sunt comozi si au convingerea ca altcineva - in niciun caz ei - sunt datori sa ia atitudine. Ne-am obisnuit sa dam vina pe toti cei din jurul nostru, mai putin pe noi, ca si cand noi facem totul. Asta este motivul pentru care nu progresam in nicio privinta. Ne amintim mereu de vremuri trecute. Evident, au fost si lucruri mai bune decat acuma. Rau voitorii ar putea chiar specula si ar spune ca, iata, recunoastem ca era mai bine inainte. N-au decat ! Eu stiu bine ce anume mi-a facut bine sau rau si nu mi-am propus sa conving pe nimeni de asta. Lucrurile sunt mai simple decat par. Trebuie sa avem o atitudine pozitiva, sa combatem - atat cat ne tin puterile - lenea, trufia, minciuna, parvenitismul, incompetenta. Pare utopic ? Nicidecum. Asumati-va riscurile si incercati sa actionati. Ganditi-va ce viitor vor avea copii nostri daca stam impasibili. Stiu ca am deviat un pic de la subiect, dar asa a venit in varful degetelor... O noapte placuta iti doreste mighe.
4 comentarii:
toamna asta are un aer lugubru -
de ce ne apucă isteria şi de ce cresc toamnele în tristeţe de la an la an?
să fie oare ultima toamnă, senină şi pură ca jocul copiilor, pentru a putea spune "na, să nu mai dramatizaţi!"?
De ce tocmai ultima?
Nu stiu, Rege. Poate pentru ca, biologic, toamna ar trebui facut bilantul. Habar n'am. Poate refuleaza toata mizeria acumulata de-a lungul anului. De fapt, asta este o mostra a frustrarilor.
Ei, na !...
Mie imi plac foarte mult primavara si toamna. Cel putin toamna, ma revigoreaza dupa vara fierbinte si secetoasa cum a fost anul acesta (chiar daca a fost mai scurta). Toamna imi induce senzatia de bogatie, de implinire si, da, de bilant.
Avem, cateodata, impresia ca detinem adevarul absolut si, suferim de neputinta si frustrare atunci cand cei din jur nu ne inteleg vorbele. Uneori se dovedeste ca avem dreptate, alteori-nu. In oricare dintre situatii ne incrancenam si mai imbatranim fortat inca putin.
Totul se rezuma, de fapt, la lupta surda pe care ne-am obisnuit sa o purtam zi de zi pentru orice cauza, cat de mica si injusta ar fi ea. Gandim ca timpurile ne-au schimbat dar nu recunoastem ca noi am pus, cu sarg, umarul sa schimbam timpurile in care traim...si nicidecum in bine. Mai bine zis, traim viata pe care ne-am cladit-o.
Nu trece zi fara ca in jurul meu sa nu aud pe cineva cum se plange fie ca banca i-a marit nejustificat rata, fie ca autoproclamatul "stapan" al strazii pe care parcheaza masina cand merge la birou, a ridicat "tariful" de parcare, ori ca niste vecini au lasat iarasi gunoiul menajer pe terenul viran din apropierea locuintei pentru simplul fapt ca este mai aproape decat ghena de gunoi sau nu au contract de salublizare...
Le spun de fiecare data ca nu au dreptul sa se planga la cei din jur daca nu se plang in primul rand la cei in drept. Raspunsul vine, invariabil: "oricum nu se rezolva nimic". Acestia sunt cei care nu au avut niciodata vreo initiativa, si nu pentru ca ar fi fost zadarnic, ci pentru ca sunt comozi si au convingerea ca altcineva - in niciun caz ei - sunt datori sa ia atitudine.
Ne-am obisnuit sa dam vina pe toti cei din jurul nostru, mai putin pe noi, ca si cand noi facem totul. Asta este motivul pentru care nu progresam in nicio privinta.
Ne amintim mereu de vremuri trecute. Evident, au fost si lucruri mai bune decat acuma. Rau voitorii ar putea chiar specula si ar spune ca, iata, recunoastem ca era mai bine inainte. N-au decat ! Eu stiu bine ce anume mi-a facut bine sau rau si nu mi-am propus sa conving pe nimeni de asta.
Lucrurile sunt mai simple decat par. Trebuie sa avem o atitudine pozitiva, sa combatem - atat cat ne tin puterile - lenea, trufia, minciuna, parvenitismul, incompetenta. Pare utopic ? Nicidecum. Asumati-va riscurile si incercati sa actionati. Ganditi-va ce viitor vor avea copii nostri daca stam impasibili.
Stiu ca am deviat un pic de la subiect, dar asa a venit in varful degetelor...
O noapte placuta iti doreste mighe.
Da, prieten drag. Si asta este un punct de vedere. Chiar unul solid. Bazat pe argumente. Dar si eu am dreptul la trairi metafizice, nu?
Trimiteți un comentariu